Florin Popescu şi Adrian Rădulescu de la PMP, somaţi de PDL Dâmboviţa pentru că nu şi-au plătit datoriile

Florin Popescu şi Adrian Rădulescu de la PMP, somaţi de PDL Dâmboviţa pentru că nu şi-au plătit datoriile

Iulian Vladu a spus că în cazul în care cei doi nu îşi vor plăţi datoriile, după alegerile europarlamentare vor fi acţionaţi în instanţă. FOTO: stiridb.ro

Preşedintele PMP Dâmboviţa, Adrian Rădulescu şi deputatul PMP, Florin Popescu, datorează sume importante  către PDL Dmboviţa din campania electorală din 2012, spune deputatul Iulian Vladu, preşedintele PDL Dâmboviţa. Acesta a adăugat că dacă nu vor plăti, Popescu şi Rădulescu vor fi daţi în judecată.

 
Vladu nu a precizat despre ce sumă este vorba, însă a spus că în cazul lui Florin Popescu este vorba de cel puţin 200.000 de lei. 
  
"Nu ştiu valoarea. Datoria domnului Rădulescu este importantă pentru că trebuie să şi-o achite. În instanţă vom acţiona. Sunt facturi emise din perioadă campaniei când domnul Rădulescu a candidat şi nu sunt achitate", a precizat Iulian Vladu. 
  
Liderul PDL Dâmboviţa a adăugat că, în cazul în care cei doi nu îşi vor plăţi datoriile, după alegerile europarlamentare vor fi acţionaţi în instanţă. 
  
În 2012, Florin Popescu a candidat din partea PDL la alegerile locale pentru încă un mandat la şefia Consiliului Judeţean Dâmboviţa, pe care nu l-a obţinut, iar la alegerile parlamentare a candidat la funcţia de deputat în Colegiul Târgovişte şi a obţinut mandatul de parlamentar în urmă redistribuirii. 
  
Adrian Rădulescu a candidat în 2012 din partea PDL pentru funcţia de senator în Colegiul Târgovişte-Moreni, dar nu a obţinut mandatul de parlamentar.  
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: