EXCLUSIV O echipă de istorici germani şi români a realizat, în premieră, o copie fidelă a unei peceţi a lui Vlad Ţepeş
0
Una dintre peceţile utilizate de cel mai sângeros domnitor din istoria României, Vlad Ţepeş, zis Dracul, a cărui faimă s-a răspândit în toată lumea, a fost realizată, în premieră, într-o copie fidelă de către o echipă de cercetători şi istorici germani, în colaborare cu scriitorul târgoviştean Vasile Lupaşc.
Trebuie reţinut că în cancelaria valahă din secolul al XV-lea se foloseau trei peceţi: pecetea inelară (care, aşa cum îi spune numele, era un inel fară scris decorat cu diferite motive), pecetea cea mică (cea mai folosită, rotundă, cu diametrul circa 30 mm şi aplicată direct pe hartie), pecetea cea mare (circa 110 mm, utilizată pentru documentele solemne, în special hrisoave, scrise de obicei pe pergament şi atârnată de acestea printr-un şnur de mătase de culoare roşie şi verde).
De la Vlad nu ni s-au păstrat, din păcate, decât amprente sigilare ale peceţii celei mici - care este de trei tipuri.
Decizia de a uni frânturile şi a recrea o pecete a lui Vlad Ţepeş a fost luată de colectivul editorial al „Corpus Draculianum” şi executată tehnic de dr. Adrian Gheorghe, expert, între altele, în monede şi peceţi medievale româneşti.
„Cum nu ni se păstrează nicio pecete valahă din secolul XV, istoricul este forţat să lucreze doar cu amprentele acestora, adică ceea ce a fost aplicat pe documente în ceară.
Spre deosebire de Moldova, în Valahia nu avem nicio amprentă a peceţii inelare. Deci istoricului îi rămân la dispoziţie doar peceţile mici, aplicate pe hârtie, şi cele mari atârnate de obicei de pergament, ambele de cele mai multe ori păstrate fragmentar. La aceasta se mai adaugă nu puţine amprente sigilare de pe documentele fiului său cel mare, Mihnea cel Rău (1508-9)”, spun autorii lucrării.
Pecetea reconstituită de cercetători. Sursa: Vasile Lupaşc
În mod foarte curios, toate peceţile mici ale lui Mihnea nu poartă numele emitentului, ci doar numele unui misterios “Vlad voievod fiul lui Vlad voievod”, care trebuie să fi fost Vlad Ţepes, fiul lui Vlad Dracul.
Cu alte cuvinte, Mihnea ori a folosit o pecete moştenită de la tatăl său şi pe care acesta nu a mai apucat să o folosească ori şi-a fabricat el una, ca să susţină sus şi tare cine este tatăl său.
„Pecetea cea mică, anume acea aplicată pe hârtie, este realizată prin alăturarea bucăţilor ce ni s-au păstrat şi prin suprapunerea digitală a pozelor acestor amprente sigilare fragmentare. Două dintre aceste amprente ni s-au păstrat chiar aproape integral. Ca atare, reconstituirea peceţii celei mici este fără dubiu 100% sigură. Având în vedere că putem reconstitui cu precizie titlul lui Vlad Ţepeş pe baza documentelor sale, refacerea peceţii sale mari s-a putut efectua cu înaltă precizie”, adaugă istoricii germani.
FOTO: Vasile Lupaşc (prim plan) în timpul filmărilor pentru un spisod pentru canalul de YouTube „Istoria, mereu despre tine”
Care era însemnătatea peceţii voievodale
Dacă pecetea cea mică era realizată în metal comun, cea mare era confecţionată din metal preţios şi ţinută în cea mai mare siguranţă de către marele logofăt, şeful cancelariei voievodale.
În timp ce cu pecetea mică se sigilau actele comune, precum scrisorile, mandatele (ordinele voievodale), salvconductele (documentele de trecere liberă) ori scrisori de acreditare (a trimişilor voievodului), pecetea cea mare era folosită pentru cele mai importante şi mai scumpe acte, fiindcă acestea se plăteau de către cel care le solicita.
Aceste documente solemne (hrisoave) se confecţionau din cele mai scumpe materiale şi beneficiau de cea mai îngrijită caligrafie pe care scribii cancelariei voievodului o puteau oferi.
Ambele peceţi se aplicau în ceară de albine colorată în roşu, culoarea care era rezervată, sub ameninţarea celor mai dure pedepse, exclusiv voievodului.
Diferenţa este că pecetea cea mică era presată în ceara aplicată direct pe hârtie, în timp ce cea mare era presată în ceara turnată într-un căuş confecţionat din ceară alb/gălbuie (care astăzi arată mai degrabă maronie) tot de albine, producţie în care Valahia excela alături de Moldova, fiind cel mai mare exportator al regiunii.
„O singură excepţie avem, una cam ciudată şi de la Vlad Ţepeş. Din motive nesigure, dar care probabil erau cauzate de faptul că încă nu beneficia de o pecete mare, pe atunci, pretendentul Vlad a emis în 1476, înainte de a-şi începe ce-a de-a treia foarte scurtă domnie, un act solemn către braşoveni, act pe care l-a autentificat cu pecetea cea mică de tip C”, mai arată colectivul editorial al „Corpus Draculianum”.
Despre Corpus Draculianum
Corpus Draculianum este un proiect german realizat prin colaborarea dintre mai multe universităţi germane de top şi munca unui colectiv de specialişti germani şi români din Diaspora, toţi uniţi de pasiunea pentru istoria şi cultura românească. Poate părea surprinzător, dar în ţările vorbitoare de germană există catedre de românistică, precum şi un interes deosebit în studiul istoriei şi culturii româneşti.
Foto C.S.
Proiectul a pornit de la un curs despre Vlad Ţepeş ţinut la universitatea din Munchen de către prof. univ. dr. Thomas M. Bohn, al cărui tată este un german din Banatul românesc. La acest curs s-au întâlnit cei trei piloni ai proiectului, prof. Bohn alăturându-i-se dr. Albert Weber, un mare iubitor al României, vorbitor de română, el însuşi cu origini bucovinene, şi orientalistul şi medievistul dr. Adrian Gheorghe, român din Diaspora, şcolit la universităţi de top româneşti şi germane.
Corpus Draculianum îşi ia în serios ambiţia de a publica absolut orice sursă istorică, de orice gen, origine şi natură, de la şi despre voievodul Vlad Tepeş, dintre 1435 (când este menţionat prima dată în documentele tatălui său, Vlad Dracul) şi până în 1650, când scrierile propagandistice despre Dracula ating apogeul.
Proiectul este planificat să se materializeze în trei părţi, transpuse în 5 volume groase şi în format mare, de enciclopede. Mai întâi în germană, deoarece Societatea Germană de Ştiinţe şi catedra de la Universitatea din Giessen sunt cele ce susţin economic proiectul, şi apoi într-o versiune românească adaptată la aşteptările şi necesităţile publicului român.
„Prima parte cuprinde toate documentele emise în cancelarii, atât valahe, cât şi externe, adică documentele cele mai de încredere cu care poate lucra un istoric. A doua parte cuprinde cronicile şi alte texte narative europene, inclusiv celebrele materiale de propagandă şi portretele lui Vlad, foarte multe necunoscute publicului larg. A treia parte cuprinde cronicile orientale, în special otomane, din Istanbul până în Egipt şi chiar Iran. Da, la Teheran găsim cronici despre Vlad Ţepeş”, spun istoricii germani.
Fiecare document beneficiază de câte o introducere în care este explicat din ce se compune respectivul document, când şi de ce a fost creat. Textele istorice (în 17 limbi diferite, de la latină până la arabă şi de la maghiară ori română până la spaniolă) sunt editate bilingv în limba originară şi traducere comentată germană/română.
Publicul va avea posibilitatea unică de a vedea cum arată documentele originale (în multele poze din volume), să le deguste limba în care au fost redactate, iar la final să-şi formeze propria opinie, independent de istorici.
„Nimic nu a fost trecut cu vederea ori pus de-o parte, chiar şi atunci când un document sau altul ar putea crea disconfort unor inşi şi instituţii sau altora. Autorii nu s-au lăsat impresionaţi nici de naţionalişti şi cu atât mai puţin nici de către cei care se straduie să combată interesele României peste hotare, aşa ca să o spunem în termeni eufemistici. Intenţia lor ultimă a fost aceea de a pune la îndemâna interesaţilor de pe mapamond adevărul ultim despre Vlad Ţepeş, dar şi de a promova peste hotare istoria şi cultura românească”, spune dr. Adrian Gheorghe.
Se încarcă comentariile...
