Escrocheria prin metoda „generalul american”. Cum a ajuns o româncă să se transforme din victimă în complice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai mulţi români au fost înşelaţi prin metoda „generalul american” FOTO US Army
Mai mulţi români au fost înşelaţi prin metoda „generalul american” FOTO US Army

O femeie de 48 de ani din Huşi, judeţul Vaslui, a fost condamnată în primă instanţă la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru complicitate la înşelăciune prin metoda „generalul american”.

Sentinţa Judecătoriei Târgovişte, care nu este definitivă, scoate la iveală că femeia a fost racolată, pe Facebook, la sfârşitul lunii noiembrie 2018 de un bărbat care „avea la fotografia de profil o imagine cu un soldat îmbrăcat cu haine ale Armatei Statelor Unite ale Americii”. În urma discuţiilor, românca avea să afle că „Thomas” este american şi are afaceri în Indonezia.

Escrocherii comise de dragul lui „Thomas”

Căsătorită în momentul în care a fost racolată pe Facebook, românca s-a îndrăgostit de „Thomas”, care vorbea cu ea în limba română, iar după ce i-a câştigat încrederea, escrocul i-a cerut femeii să îl împrumute cu mai multe sume de bani. Astfel, femeia a ajuns să îl împrumute pe „Thomas”, în mai multe tranşe, cu 12.000 de euro.

Din cauza relaţiei în care femeia a ajuns să aibă probleme cu soţul, certurile culminând cu divorţul. În plus, orbită de dragoste pentru „Thomas”, românca a ajuns să transfere în Indonezia sume de bani obţinute de escroci de la alţi români naivi, devenind astfel complice al înşelăciunii.

Românca i-a ajutat pe escroci să înşele alţi şapte români, barbaţi şi femei, cu suma de 83.000 de lei şi 5.845 euro. Spre exemplu, una dintre victimele din dosar a declarat că l-a cunoscut, la o terasă din Piatra-Neamţ pe un bărbat care s-a recomandat „general în armata Statelor Unite ale Americii fiind în misiune în Afganistan”.

Cei doi au făcut schimb de numere de telefon, iar la un moment dat „generalul american” i-a spus victimei să îl ajute cu preluarea unor documente personale pentru care trebuie plătiţi mai mulţi bani. Astfel victima ajuns să achite, în mai multe tranşe, aproape 6.000 de euro.

Trei mii de euro pentru promisiunea unei recompense de 25.000 de dolari

O altă victimă a escrocheriei a declarat că a fost contactată pe Facebook „Howards Byrds”, o femeie care se dădea „ofiţer în cadrul forţelor militare ale Statelor Unite ale Americii”. „Howards Byrds” i-a spus românului să este în Afganistan.  După ce s-au împrierenit, vorbind exclusiv prin mesaje, „Howards Byrds”  i-a cerut românului să o ajute cu recepţionarea unui colet în care se află 850.000 de dolari. „Ofiţerul american” i-a promis că românului că va primi pentru efortul său 25.000 de dolari. Pentru a putea ridica banii, românul trebuia să plătească însă „taxe vamale”. După ce a plătit 3.000 de euro, când i s-au mai cerut 3.500 de euro, românul şi-a dat seama că a fost înşelat şi a anunţat Poliţia.

O româncă din Italia, care a vorbit pe Facebook cu „un manager bancar din Marea Britanie”, parte vătămată şi ea în dosar, le-a declarat anchetatorilor că a plătit 35.000 de euro pentru a ridica „coletul cu o sumă mare de bani” trimis din Marea Britanie. Femeia a putut dovedi că a transferat doar 250 de euro. O altă victimă a făcut, însă, dovada că le-a transferat escrocilor 12.500 de lire şi acum aşteaptă să îşi recupereze banii.

Cum funcţionează metoda „generalul american”

Procurorul care a trimis-o în judecată pe femeia din Huşi a arătat că datele anchetei au arătat că banii colectaţi de românca devenită complice a escrocilor au fost transferate pe numele unor persoane din Indonezia şi Emiratele Arabe Unite. Procurorii au explicat şi modul în care funcţionează înşelăciunea prin metoda „generalul american”.

„Metoda se bazează pe încrederea celor care se lasă abordaţi, de obicei oameni fără prea multă experienţă pe internet, subit de către o femeie sau un bărbat, care le devine iubit(ă) şi care aleg să trimită o sumă de bani către iubit(ă), pentru a crea/păstra legătura amoroasă.

Pe baza avansului tehnologic şi aplicaţiilor de ultimă generaţie accesibile gratuit de pe internet, direct pe telefon sau calculator, în ultima perioadă, această metodă a devenit tot mai sofisticată deoarece infractorii folosesc limba de origine a victimei şi comunică prin intermediul unor aplicaţii criptate precum Whatsapp şi Messenger Facebook, ceea ce îngreunează mult atât identificarea infractorilor, cât şi dovedirea faptelor lor”,au arătat procurorii.

Potrivit anchetatorilor, „sumele de bani obţinute de la victimele credule nu sunt însuşite, de obicei, direct de către destinatarul lor final, ci parcurg circuite financiare complicate, fiind transferate de la o persoană la alta, de pe un cont pe altul, prin diverse medii financiare bancare şi nebancare (aşa-numitele „conducte”), folosindu-se de diferite persoane şi justificări, scopul fiind acela de a se crea o mai mare aparenţă de legalitate a încasării finale şi o credibilitate sporită a provenienţei sumei de bani dintr-o operaţiune reală de către dobânditorii subsecvenţi până la beneficiarul final”.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

O nouă formă de escrocherie. Un bătrân are credit bancar după ce a vândut tichetele de călătorie

Cei mai proşti escroci din România. Cum au sunat tocmai la dispeceratul Poliţiei ca să înşele prin metoda „accidentul“

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite