Doctoriţă de familie, cercetată de Poliţie pentru că a emis certificate false de vaccinare pentru fotbaliştii soţului ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa arhivă
Sursa arhivă

O doctoriţă de familie a fost prinsă de Poliţie că a eliberat certificate false de vaccinare. Medicul a oferit astfel dovada unui grup de 10 fotbalişti din Pucioasa, încasând şi decontarea vaccinării.

Doctoriţa din Aninoasa, medic de familie în Corbii Mari, are 47 ani şi este soţia conducătorului clubului de fotbal din Pucioasa, Asociaţia Sportivă Fotbal Club Pucioasa, aflat în Liga a treia. 

Daniela Mitrea i-a ajutat astfel pe fotbaliştii soţului ei, George Cristian Mitrea (50 ani), să participe la competiţiile sportive. Anchetatorii consideră că el a instigat-o la această faptă.

„La această oră, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa pun în aplicare 3 mandate de percheziţie domiciliară, în localităţile Pucioasa, Corbii Mari şi Aninoasa, din judeţul Dâmboviţa, la persoane bănuite de înşelăciune, fals intelectual şi fals informatic.

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, ce are ca obiect eliberarea ilegală a unor adeverinţe de vaccinare anti-COVID-19.

Sunt puse în aplicare 13 mandate de aducere.

Din cercetări a reieşit că, în perioada iunie-august a.c., o femeie, în calitate de medic de familie, instigată de un bărbat, ar fi implementat, în sistemul informatic specific, date nereale privind vaccinarea a 10 persoane împotriva COVID-19. 

Astfel, ar fi fost eliberate adeverinţe false de vaccinare şi s-ar fi decontat ilegal 400 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru presupusa vaccinare a persoanelor.

Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi dispunerea măsurilor legale“, a anunţat IPJ Dâmboviţa. 

Pe aceeaşi temă: 

Colegiul Medicilor solicită măsuri pentru combaterea certificatelor de imunizare false: „Vaccinarea falsă îţi aduce sănătate fictivă” 

Experţi în sănătate: Relaxarea purtării măştii pentru toţi induce ideea falsă că lucrurile au revenit la normal. Valoarea măştii, înlocuită doar de vaccinare

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite