Dobra: Se pare că bebeluşul găsit îngropat în pământ a fost sugrumat de mama sa

Dobra: Se pare că bebeluşul găsit
îngropat în pământ a fost sugrumat de mama sa

Cadavrul copilului, găsit îngropat în curte, a fost dus la Serviciul de Medicină Legală, rezultatul necropsiei arătând că fătul, un băieţel, s-a născut viu

Soţii Stroe, din comuna dâmboviţeană Dobra, au început să se acuze reciproc de moartea bebeluşului lor, care, miercuri, a fost găsit îngropat în spatele casei lor de către poliţişti. Deşi au cinci copii, toţi îngrijiţi cum trebuie, spun vecinii, cei doi au pus la cale un plan diabolic de a scăpa de micuţ, iar acum se acuză unul pe celălalt de moartea sa.

 
Anchetatorii au aflat despre acest caz miercuri după-amiază, când au fost anunţaţi de cadrele medicale ale unui spital că la unitatea de primiri urgenţe s-a prezentat o femeie care se simte rău şi care are toate semnele unei naşteri recente, femeia omiţând însă să spună că a născut.
 
Poliţiştii, care au deschis o anchetă în acest caz, au descoperit că femeia a născut miercuri, înainte de termen, mai exact la şapte luni, iar tatăl a înhumat fătul într-o groapă săpată în curtea casei. La câteva ore de la naştere, femeii i s-a făcut rău şi a mers la spital, medicii anunţând Poliţia despre cazul său.
 
Cadavrul copilului, găsit îngropat în curte, a fost dus la Serviciul de Medicină Legală, rezultatul necropsiei arătând că fătul, un băieţel, s-a născut viu. Bărbatul îşi acuză femeia că şi-ar fi ştrangulat copilul imediat dupa ce i-a dat naştere. Mai mult, se pare că cei doi au săpat groapa inainte cu câteva zile înainte ca micuţul să se nască.
 
Tatăl copilului a fost audiat, însă a negat că el l-ar fi ucis pe micuţ. Vineri, mama copilului a primit acceptul medicilor să părăsească unitatea sanitară în care a fost internată, ea fiind, de asemenea, audiată, au declarat surse judiciare.
Împotriva celor doi nu au fost, deocamdată, luate măsuri preventive, audierile în cazul lor urmând a fi continuate.
 
PE ACEEAŞI TEMĂ:  
 

 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: