Dezolant: Gara Văcăreşti nu se mai vede din bălării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gările de pe ruta Titu-Târgovişte, una dintre cele mai vechi căi ferate din România, inaugurată în 1883, sunt acum părăsite. Aceste imobile de o arhitectură deosebită reprezentau mândria CFR.

În momentul de faţă sunt năpădite de gunoaie şi bălării, iar peroanele au fost devastate. „Uitaţi şi dumneavoastră. Ne mănâncă şerpii în Gara Văcăreşti. Ştiţi cum era aici altădată? O frumuseţe. Puteai să mergi şi în papuci. Ţi-era mai mare dragul să vii la gară. Uneori, în zile de sărbătoare, oamenii veneau aici. discutau, erau încântaţi când sosea trenul. Peste tot erau flori, verdeaţă multă. Era o curăţenie desăvârşită. Acum, au ajuns bălăriile până aproape de acoperiş”, spune Vasilica Neagu, navetistă pe ruta Târgovişte-Titu.

Imobilele care adăposteau gările, transformate în locuinţe


Clădirile au fost abandonate sau date cu chirie unor oameni, fie foşti angajaţi ai Căilor Ferate, fie celor care au solicitat pur şi simplu o locuinţă. Liviu Stanciu, reprezentant al CFR şi fost şef al Gării Târgovişte, regretă că s-a ajuns în această situaţie. Ne-a spus că ar trebui să se ocupe de curăţenie chiar cei care au închiriat imobilele. În Gara Văcăreşti, spre exemplu, locuiesc două familii. Acestea ar trebui să se ocupe de gospodărirea locului. „Dacă spuneţi că nu se mai vede gara din bălării şi că este împresurată de mizerie, mi se pare extrem de grav. Înseamnă că cei care locuiesc în Gara Văcăreşti sunt nepăsători”, afirmă Liviu Stanciu. Am mai aflat un amănunt terifiant. Vegetaţia de pe calea ferată în interiorul staţiilor, dar şi în afară, era curăţată de un serviciu specializat al CFR, dar acesta a fost desfiinţat cu aproape 10 ani în urmă. Nimeni nu se mai ocupă de defrişări şi ierbicidări.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite