Deputatul de Dâmboviţa, Ion Stan, trimis în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instanţa supremă a respins contestaţia deputatului la interdicţia de a părăsi ţara
Instanţa supremă a respins contestaţia deputatului la interdicţia de a părăsi ţara

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a deputatului Ion Stan, acuzat de două infracţiuni de trafic de influenţă, potrivit unui comunicat al DNA. Parlamentarul este acuzat că ar fi pretins sume importante în schimbul cărora s-a angajat faţă de persoana care i-a sponsorizat campania electorală că îi va obţine contractul cu statul.

În 23 ianuarie 2013, instanţa supremă a respins contestaţia deputatului la interdicţia de a părăsi ţara.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, în perioada 12 -14 noiembrie 2012, Stan a solicitat unui denunţător 130.000 lei, bani destinaţi achiziţionării combustibilului necesar unor autoturisme ce urmau a fi folosite în cursul campaniei electorale, precum şi achiziţionării de produse alimentare ce urmau a fi împărţite în preajma alegerilor parlamentare.

Deputatul a cerut banii lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari cu putere de decizie, în vederea înlesnirii derulării unor contracte în curs, precum şi pentru obţinerea unor noi contracte de lucrări, de către firmele controlate direct sau indirect de denunţător, se arată în comunicatul instituţiei.

După câteva zile, Stan a primit, prin intermediul şoferului său, Sarca Florin, patru tranşe a câte 15.000 lei fiecare (în total 60.000 lei). O parte din bani au fost folosiţi pentru achiziţionarea unor materiale de promovare ce urmau a fi împărţite în campania electorală.

În perioada mai-noiembrie 2009, Stan a primit, în mod indirect, în beneficiul formaţiunii politice din care face parte, de la acelaşi denunţător, produse pentru campania electorală în valoare de circa 535.000 lei.

În schimb, inculpatul l-a lăsat pe denunţător să creadă că are influenţă asupra unor primari din judeţul Dâmboviţa, astfel încât ar putea să determine acele primării să încheie contracte cu firme controlate direct sau indirect de către denunţător.

DNA a cerut arestarea preventivă a parlamentarului, dar solicitarea a fost respinsă de plenul Camerei Deputaţilor în 21 decembrie 2012, deşi Comisia juridică votase pentru încuviinţarea arestării preventive.

Stan a aparut si in alte dosare de coruptie, dar a scapat de fiecare data

Ion Stan ar fi apărut într-un dosar penal, în perioada 1997 - 2000, în care a fost anchetat pentru infracţiuni economice pe când era director la S.C. ALIM Târgovişte.

Cele mai răsunătoare scandaluri în care a apărut deputatul au fost între 2001-2004, pe vremea când era şeful Comisiei SRI din Camera Deputaţilor. Stan era bun prieten cu înalţi ofiţeri SRI ( fosti ofiteri de Securitate) , iar în calitate de preşedinte al PSD Dâmboviţa era apreciat şi sprijinit de preşedintele Ion Iliescu şi apropiat al fostului şef SRI, Radu Timofte (decedat între timp), cu care a fost şi coleg la PSD.

Spre exemplu, aşa-numita „Afacere Distileria" - legată de protejarea unor reţele specializate în evaziunea cu alcool - a fost muşamalizată, iar probele distruse, motiv pentru care protectorii PSD din dosar au scăpat de trimiteri în judecată, spun surse SRI. Însă, în 2005 aceeasi ofiteri SRI, fost ai Securitatii, au fost anchetaţi şi apoi trimişi în judecată pentru alte fapte de corupţie. Inalţii ofiţeri SRI, fosti ai Securitatii, care l-au protejat pe Stan în "Distileria", au fost condamnati la inchisoare intre timp. În rechizitoriul de trimitere în judecată a ofiţerilor SRI se făceau referiri şi la afacerea „Distileria" - protejarea evaziunii cu alcool.

Stan a organizat, pana in 2004, partide de pescuit pentru şefii SRI

Ion Stan obişnuia să socializeze cu conducerea SRI în perioada 2001-2004 oferindu-le partide de pescuit la Nucet, Dâmboviţa. Pritre invitaţii săi s-au aflat persoane din conducerea SRI, precum şeful instituţiei, Radu Timofte, şi generalul Ovidiu Soare. În rechizitoriul de trimitere în judecată a unor înalţi ofiţeri SRI (printre care şi generalul Soare) pentru fapte de corupţie se face trimitere şi la acea partidă de pescuit, ocazie cu care generalul Soare l-a avertizat pe Stan că este interceptat cu mandat într-o afacere ilegală cu alcool. De altfel, în declaraţia sa scrisă, generalul Soare a recunoscut că l-a informat pe deputatul PSD Ion Stan de faptul că i-au fost interceptate convorbirile cu afaceristul urmărit de SRI, dar a men-ţio-nat că a făcut acest gest în cadrul atribuţiilor de prevenţie.

Ofiterul SRI Adrian Radu, care a instrumentat "Distileria", condamnat pentru ca a dezvaluit musamalizarea

 Daca Stan a scapat de punerea sub invinuire, nu acelasi lucru se poate spune si de ofiterul SRI Adrian Radu, care a dezvaluit musamalizarea dosarului "Distileria". El a fost condamnat la doi ani inchisoare cu suspendare in perioada in care Inalta Curte era populata de multi magistrati controversati, acum pensionati. Acum, dosarul lui Radu se afla la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, care a sanctionat Romania pentru un caz similar: a obligat Romania sa faca dreptate si sa-l despagubeasca pe fostul capitan SRI Constantin Bucur, cel care a dezvaluit  prin 1995 ca SRI face politie politica.  Atunci, SRI era populat  de multi fosti ofiteri de Securitate, care nu se puteau desprinde de obiceiurile de dinainte de evenimentele sangeroase din decembrie 1989, iar la conducerea institutiei era controversatul Virgil Magureanu.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite