Deputatul Cezar Preda: Justiţia nu se face la televizor. CSM trebuie să îşi facă treaba

Deputatul Cezar Preda: Justiţia nu se face la televizor. CSM trebuie să îşi facă treaba

Deputatul Cezar Preda: Justiţia nu se face la televizor

Deputatul PNL de Dâmboviţa Cezar Preda a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că partidul din care face parte nu va interveni pentru schimbarea sau demoloarea de instituţii.

”Un subiect care este de interes naţional este legat de această ofensivă fantastică a alianţei de guvernare cu aliaţii săi, televiziunile de casă, asupra instituţiilor statului, asupra justiţiei. PNL a spus de la început că nu poate să intervină în ceea ce înseamnă deciziile justiţiei române”, a precizat Cezar Preda.
 
Acesta a adăugat că în curând am putea avea parte de răspunsuri din partea inspecţiei judiciare privind comportamentul unor procurori.
 
”Eu cred că CSM, tot ce înseamnă comisiile care analizează activitatea parchetelor, tot ce înseamnă sistemele de monitorizare al activităţii atât a funcţionarilor din justiţie, cât şi a reprezentanţilor justiţiei, trebuie să îşi facă treaba. E clar: sunt în acţiune, sunt în exercitarea mandatului, eu cred că vom primi răspunsuri foarte rapid la ceea ce înseamnă inspecţie judiciară, ceea ce înseamnă comportamentul procurorilor şi apoi vom veni într-o normalitate în care infractorii îşi apără drepturile prin avocaţi şi prin legile care sunt în vigoare şi nu pe televiziune. Justiţia nu se face la televizor! Dacă cei care au folosit televizorul cred că noi vom schimba instituţii şi vom demola instituţii, schimbând totodată şi oameni, s-au înşelat amarnic”, a afirmat Cezar Preda.
 
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că va prezenta saăptămâna viitoare, în Parlament, raportul privind activitatea Ministerului Public, urmând a da publicităţii, joi, şi concluziile privind activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
Ministrul Justiţiei nu s-a pronunţat în niciun fel asupra scandalului în care este implicat DNA. Toader a spus doar că va prezenta, săptămâna viitoare, raportul de evaluare a Ministerului Public.
 
„Am revenit în ţară, date fiind discuţiile din spaţiul public referitoare la sistemul de justiţie. Am discutat cu liderii coaliţiei de guvernare şi am primit garanţii de neimplicare a factorului politic în deciziile pe care le voi lua ca ministru al justiţiei, ceea ce s-a respectat şi se respectă şi acum. Mi s-a solicitat să comunic public rezultatele evaluării Ministerului Public, indiferent care sunt acestea. Voi prezenta în camerele reunite ale Parlamentului raportul privind activitatea desfăşurată la nivelul DNA, DIICOT şi Ministerul Public. Distinct de raportul pe care îl voi prezenta în Parlament saptămâna viitoare, în cursul zilei de joi voi face o informare de presă în care voi prezenta concluziile raportului“, a declarat Tudorel Toder.  
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările