De ce apare retenţia de apă. Topul celor mai predispuşi oameni la această boală

De ce apare retenţia de apă. Topul celor mai predispuşi oameni la această boală

FOTO hellomagazine.com

Excesul de apă în organism apare numai în condiţii patologice, atunci când în corp „s-a instalat” o boală endocrină. Retenţia de apă apare, de regulă, mai mult la femei.

Corpul ajunge să reţină mai multă apă, în diferite momente ale ciclului sau este o simplă insuficienţă veneoasă, până la o insuficienţă cardiacă: boli cardiace severe, boli la plămâni. Dacă omul mănâncă sare multă iar poate reţine apă. Consumul mare de sare este foarte nesănătos. Legumele şi fructele conţin destulă sare pentru organism, aşa că trebuie să avem grijă. Dacă mai punem şi sare multă, sigur că rinichiul suferă”, explică dr. Anca Nicoară, medic primar diabet nutriţie şi boli metabolice, coordonatorul Secţiei Diabet din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.  
 
De asemenea, persoanele aflate la o vârstă înaintată reţin apă. 
 
Rar o să vedeţi un pacient de 20 de ani care să reţină apa. Dacă ştii că reţii apă, este bine să te abţii de la consumul de sare, să îţi măsori o tensiune şi dacă depăşeşte 140 cu 190 mm mercur, trebuie să te adresezi medicului de familie, în primul rând. Eu recomand şi ceaiurile diuretice, de exemplu, dar depinde de pacient, că nu o să recomand astfel de ceai pentru cardiaci”, mai spune coordonatorul Secţiei Diabet, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.
 
Este bine de ştiut că diureticele elimină apa în exces din organism, însă aceste medicamente determină şi eliminarea unor minerale importante care, printre altele, îţi fac inima să funcţioneze adecvat. Totuşi, nutriţioniştii recomandă ca persoanele sănătoase să consume când şi când ceaiuri diuretice.
 
Medicii recomandă consumul de fructe şi legume care sunt bogate în potasiu, cum ar fi bananele, avocado sau portocale sau alte alimente, precum carnea de vită, carnea de pasăre, lapte sau iaurt.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările