Dâmboviţa. Procentul de promovare la definitivat, până la depunerea contestaţiilor,este de 64,75%

Dâmboviţa. Procentul de promovare la definitivat, până la depunerea contestaţiilor,este de 64,75%

Trei candidaţi au obţinut nota finală 10 fiind vorba de două note la Educaţie Fizică şi una la Educaţie Plastică şi Arte Vizuale

În total, la nivel naţional, 6.417 de candidaţi au participat, în 20 aprilie, la proba scrisă a examenului de definitivare în învăţământ, sesiunea 2017.

Nota minimă finală de promovare a examenului după proba scrisă, cele două inspecţii de specialitate şi evaluarea portofoliului profesional este 8, iar cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.
 
Rezultatele de la examenul de definitivare în învăţământ, înainte de contestaţii, sunt afişate azi la centrele de concurs şi pe http://definitivat.edu.ro/.
 
Contestaţiile vor fi depuse la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 25 aprilie, după afişarea rezultatelor, precum şi pe 26 aprilie.
 
Rezultatele finale se vor afişa pe 30 aprilie la centrele de examen şi pe site-ulhttp://definitivat.edu.ro/.
 
La nivelul judeţului Dâmboviţa, au promovat examenul 90 de candidaţi din cei 141 prezenţi la examenul de săptămâna trecută, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa, profesor Sorin Ion.
 
Procentul de promovabilitate în judeţul Dâmboviţa până la depunerea contestaţiilor este de 64,75%. Trei candidaţi au obţinut nota finală 10 fiind vorba de două note la Educaţie Fizică şi una la Educaţie Plastică şi Arte Vizuale.
 
Există şi situaţii deosebite fiind obţinute şi note de 7,99 în situaţia în care nota minimă finală era 8.00. Este posibil ca aceste situaţii să fie rezolvate după contestaţii.
 
Sunt şi două lucrări anulate, potrivit deciziei Comisiei de examen, organizat în alt judeţ, potrivit regulamentului. Nu sunt indicii de ce au fost anulate aceste lucrări, decizia finală va fi stabilită după contestaţii.
 
Note foarte bune au fost înregistrate la Limba şi Literatura română, procentul pe disciplină fiind de peste 80%. La Matematică procentul este de 70%, a mai declarat Inspectorul General al Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa, profesor Sorin Ion.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările