Cum au reacţionat autorităţile în cazul primului caz de pestă porcină africană din Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petre Daea, prezent la Târgovişte pentru a monitoriza situaţia, a precizat că autorităţile au acţionat ca la carte.
Petre Daea, prezent la Târgovişte pentru a monitoriza situaţia, a precizat că autorităţile au acţionat ca la carte.

Pesta Porcină Africană confirmată într-o gospodărie din localitatea Lucieni, judeţul Dâmboviţa, au anunţat autorităţile, după ce doi porci au murit în ultimele zile. Rezultatele de laborator au arătat că este vorba de temutul virus.

„Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a confirmat apariţia virusului pestei porcine africane la un porc, dintr-o gospodărie din comuna Lucieni, satul Lucieni, judeţul Dâmboviţa, Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor din judeţul Dâmboviţa s-a întrunit în această dimineaţă, pentru a adopta planul de măsuri privind controlul şi combaterea acestei boli. S-a luat măsura uciderii celui de-al treilea porc din gospodăria afectată. În conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit: o zonă de protecţie pe o rază de 3 km şi o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 km în jurul focarului”, se arată într-un comunicat al DSV Dâmboviţ.

Până la acest moment nu au mai fost notificate alte cazuri de îmbolnăvire sau mortalitate în gospodării sau în exploataţii de tip comercial, de pe raza judeţului Dâmboviţa, anunţă medicii.

„DSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorităţi, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA judeţene sau autorităţilor locale. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăute de legislaţie. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social şi economic”, se mai arată în comunicatul DSV Dâmboviţa.

Petre Daea, prezent la Târgovişte pentru a monitoriza situaţia, a precizat că autorităţile au acţionat ca la carte.

„Autorităţile au acţionat bine. Planul de contingenţă s-a pus în aplicare. Mă îngrijorează fiecare situaţie de genul acesta şi mă îngrijorează fiecare caz de pestă, indiferent unde se găseşte. Până acum nu ştiu de exista altor focare în Dâmboviţa”, a mai spus oficialul.

Potrivit Prefecturii Dâmboviţa, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a confirmat apariţia virusului de pestă porcină africană în judeţul Dâmboviţa, într-o gospodărie din comuna Lucieni, satul Lucieni. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite