Cum poţi deveni „Alpha Man”. Sfaturile antrenorului poliţiştilor din Dubai, Nicolae Barbu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
nino barbu

Antrenorul poliţiştilor din Dubai şi trainer personal, Nicolae Barbu, spune că sunt cinci paşi care îi transformă pe bărbaţi în masculii Alpha.

Încrederea în exerciţii, în puterile proprii ne fac să devenim mai buni pe zi ce trece în urmărirea ţelului principal: acela de a fi în formă în orice moment, spune Nicolae Barbu, antrenorul poliţiştilor din Dubai.

„Cu cât învăţ mai multe despre mine, cu atât lucrez mai mult la mine, cu atât mai mult vreau să împărtăşesc despre această călătorie şi să îi inspir pe ceilalţi din jurul meu”, spune Nino Barbu. 

Sunt reguli simple, care pot fi urmate de oricine în viaţă.

Cum să devii un bărbat alpha

Numărul 1: Eşti fericit cu viaţa ta

„Fără a fi mulţumit de existenţa ta, nu poţi câştiga în viaţă. Acest lucru se reflectă în tot ceea ce faci şi toată lumea din jurul tău observă acest lucru. Masculului Alpha îi place să trăiască, arată şi se simte viu. Pentru el, viaţa este o aventură. Modul în care şi-a conceput stilul de viaţă este misterios şi chiar străin pentru majoritatea oamenilor, dar îi oferă cele mai bune rezultate”

Numărul 2: Simţi că tu îţi controlezi viaţa 

nino barbu

„Nu numai că bărbatul Alpha este mulţumit de ce se întâmplă în jurul său, ci îşi modelează activ propria realitate, pentru a se potrivi dorinţelor şi nevoilor sale. Ca Alpha, deţii controlul aproape asupra tuturor aspectelor vieţii tale. Dacă se întâmplă ceva, este pentru că tu ai făcut să se întâmple. Luaţi măsuri în toate aspectele vieţii voastre, pentru că este uimitor să aveţi acest tip de control”.

Numărul 3: Rezolvi lucrurile

„Spre deosebire de restul bărbaţilor, atunci când spui că vei face ceva, chiar vei face. Un Alpha adevărat nu îşi uită cuvântul dat, iar cei din jurul său cunosc asta”. 

Numărul 4: Ai grijă de cei din jur

„Un alfa este liderul haitei sale şi are grijă de membrii săi. Nu este suficient pentru un Alfa să câştige, pentru că pentru el contează să împărtăşească succesul cu cei din cercul său de prieteni. Cercul său de prieteni este format din indivizi valoroşi, la rândul lor, cu care lucrează pentru a-şi spori valoarea”.

Numărul 5: Nu aveţi nevoie de aprobarea altor persoane

„Să-ţi trăieşti viaţa pe baza aşteptărilor altcuiva este doar o altă formă de sclavie. Ca bărbat Alpha eşti conştient de cine eşti cu adevărat, cum ar trebui să fie viaţa ta şi ai capacitatea de a pune stop la momentul potrivit”. 

Nicolae Barbu a devenit trainer de succes în Dubai. Acum lucrează la un video-book despre fitness şi nutriţie, ce va conţine 4 ore de lecţii aplicate.

Nicolae „Nino“ Barbu (33 de ani) a fost căpitanul echipei naţionale de rugby în 7 a României şi chiar a fost declarat în 2012 cel mai bun jucător de rugby în 7 din ţara noastră.

Nino a început să practice acest sport la Steaua Bucureşti, după care s-a transferat la Dinamo, unde a continuat până la vârsta de 18 ani.

De asemenea, Nino este specialist în nutriţie şi model şi îşi doreşte să devină actor.

Vă recomandăm să mai citiţi:

VIDEO Un român l-a pregătit fizic pe bărbatul care a doborât recordul de mers cu ATV-ul pe două roţi în Dubai

Antrenorul poliţiştilor din Dubai, Nino Barbu, luptă pentru trofeul Arnold Classic: „Particip pentru a câştiga, nu mă duc să fac doar act de prezenţă”

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite