Cum ajută psihoterapeuţii personalul medical doborât de lupta cu pandemia de coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii duc greul în momentul de faţă în spitalele din toată ţara. Se luptă cu epuizarea fizică, dar şi cu cea psihică. Pentru ei, mai mulţi specialişti şi-au unit forţele şi le oferă suport psihoemoţional şi asistenţă în perioada acesta.

Medicii care se luptă, în aceste zile cu temutul virus, pot alege un psihoterapeut care să îi însoţească în a gestiona cu succes provocările ce apar în contextul pandemiei de Covid-19.

Proiectul este dezvoltat de Institutul Român de Psihoterapie Integrativă (IRPI). Echipa IRPI vine în sprijinul comunităţii medicale prin acest proiect cu caracter pro-bono. Practic serviciile nu implică niciun cost pentru beneficiari.

„Cei mai mulţi tăcem, privim în jur şi nu ne vine să credem. Ştiu că nu există cineva cu vreo soluţie miraculoasă pentru a ne face optimişti în aceste zile. Ne gândim la ce este mai rău, ne uităm la cei care sunt (deocamdată!) mai loviţi decât noi, ne cufundăm în gânduri sumbre. Evident, avem şi câteva remedii, unele doar paliative. Râdem la primirea unor glume şi filmuleţe pe mail sau pe WhatsApp şi mai ieşim din încordare. Râdem, dar nu e întotdeauna râsul nostru”, a povestit Sebastian Popescu, medic de familie care lucrează voluntar la UPU Târgovişte, pe pagina sa de Facebook.

sebastian popescu medic

Popescu mai spune că pandemia a venit şi cu ceva bun pentru oameni: „Am câştigat în comunicare”

„Haideţi să considerăm că, în mijlocul acestui rău imens, am câştigat în comunicare, în dialog şi în omenie... Poate că, după această grea încercare, ne vom rândui altminteri viaţa individuală şi socială, ne vom trezi să fim mai buni şi mai drepţi, ne vom revărsa preaplinul sufletului spre lume şi spre ţară, adică spre colţul nostru de lume, pe care nu-l iubim pentru că este perfect, ci pentru că este (încă) al nostru”, adaugă el.

Pentru a intra în contact cu un psihoterapeut, medicii care au nevoie de ajutor trebuie să urmărească un calendar, să îşi aleagă ziua şi ora potrivite precum şi numele psihoterapeutului disponibil şi se va deschide fereastra cu informaţiile necesare.

Ce include suportul psihoemotional şi asistenţa în situaţii de criză:

•Măsuri de prevenţie, informare corectă şi completă despre covid

•Susţinere în identificarea reusrselor pentru rezolarea dificultăţilor

•Identificarea unui stil de viaţă nou, având în vedere contextul şi recomandările, adaptat împreună cu cei dragi

•Prelucrarea şi restructurarea gândurilor distructive

•Gestionarea emoţiilor negative – frică, vinovăţia, ruşinea, furia, îngrijorarea

•Gestionarea comportamentelor de izolare totală faţă de ceilalţi, de expunere la riscuri

•Gestionarea singurătăţii şi identificarea tuturor resurselor persoanle şi ale comunităţii pentru depăşirea situaţiei de criză

•Accesarea capacităţii de autoajutorare, de a solicită şi de a primi sprijin din partea celorlalţi

•Ventilare emoţională

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite