Cum a adus Tony Bulandra teatrul la Târgovişte şi cât de mult a contat că i-a susţinut pe tinerii dramaturgi autohtoni

Cum a adus Tony Bulandra teatrul la Târgovişte şi cât de mult a contat că i-a susţinut pe tinerii dramaturgi autohtoni

Tony Bulandra

Tony Bulandra (n. 13.03.1881, Târgovişte – d. 5.02.1943, Bucureşti) a fost fiul unei familii de farmacişti târgovişteni. A urmat cursurile Conservatorului de Muzică şi Declamaţie din Bucureşti, evoluând, apoi, pe scena Teatrului „Davila”, fiind considerat un actor magistral.

 
Sub directoratul lui Alexandru Davila după ce, la Paris, efectuase un stagiu de pregătire cu celebrii Leloir, Le Bergy şi Silvain, joacă peste 300 de roluri de o impresionantă varietate semnate de Shakespeare (interpretând un remarcabil Hamlet) Vasile Alecsandri, Wilhelm Meyer Förster, Schiller, Grillparzer, Edmond Rostand, Kasimir Edschmitd, Croneille sau Barbu Ştefănescu Delavrancea. 
 
Tony Bulandra, devine soţul altei celebrităţi actoriceşti, Lucia Sturdza Bulandra. 
 
“Nu numai ca actor, dar şi ca regizor, îi susţine pe tinerii dramaturgi autohtoni cum sunt Victor Eftimiu, A. de Herz, George Mihail Zamfirescu, Alexandru Kiriţescu, Tudor Muşatescu, Victor Ion Popa, M. Ştefănescu, cât şi pe actorii la început de carieră Aura Buzescu, George Vraca, Nicolae Bălţăteanu sau George Calboreanu. Joacă şi în filmul sonor, producţie românească <<Trenul fantomă>>”, se arată în Enciclopedia Oraşului Târgovişte.  
 

Când ia naştere Teatrul Tony Bulandra

 
Teatrul Popular Tony Bulandra / Teatrul Municipal ia naştere la 1 septembrie 1974 în locaţia Casei de Cultură a municipiului Târgovişte, cu premiera piesei „Adâncimi”, cu care, apoi, la Festivalul-concurs bienal „I.L.Caragiale” îşi adjudecă „Medalia de Aur”. Teatrul este continuatorul formaţiei de comedie şi dramă a Căminului cultural orăşenesc, Casa de cultură de mai târziu, al cărei debut a avut loc în toamna anului 1944 cu piesa „O scrisoare pierdută” a lui I.L. Caragiale şi care şi-a desfăşurat activitatea în 26 de stagiuni, regizorii săi fiind Ion Vasiliu, Alexe Marcovici şi Constantin Drăgulescu.
 
 
Consiliul Local al Municipiului Târgovişte aprobă înfiinţarea teatrului profesionist municipal „Tony Bulandra” abia la 21 octombrie 1996.
 
Din 1994, Primăria va acorda titlul de cetăţean de onoare al oraşului mai multor personalităţi din diverse domenii de activitate. Printre cei care au primit acest titlu se numără: generalii Victor Isãceanu (primul cetăţean de onoare) şi Ion Palade, artiştii Gicã Petrescu şi Voicu Enăchescu, oamenii politici Theodor Stolojan, Ion Iliescu, Adrian Năstase, sportivul Ioan N. Radu ş.a. Alte mari personalităţi de talie naţională îl vor primi post-mortem: mareşalul Ion Antonescu, Vasile Blendea, Gheorghe Petraşcu, Tony Bulandra, Cezar Ivănescu. 
 
Teatrul Tony Bulandra a devenit destul de repede cunoscut, atât datorită echipei sale de artişti, cât şi printr-un repertoriu bogat în care este privilegiată colaborarea cu regizori de notorietate ai scenelor româneşti sau străine.
 

 

Teatrul Tony Bulandra

 
Instituţia a reuşit rapid să devină principalul reper cultural în comunitatea târgovişteană, prezentând publicului său creaţii ale unor artişti consacraţi precum Mihai Măniuţiu, Alexander Hausvater, Victor Ioan Frunză, Laurian Oniga, Kemal Başhar (Turcia), Suren Shahverdyan (Armenia) sau Di Trevis (U.K.).
 
De la înfiinţare şi până în prezent, Tony Bulandra a participat cu producţiile sale în festivaluri de teatru naţionale (Festivalul Naţional de Teatru, Festivalul Internaţional de Teatru Medieval de la Sibiu, Festivalul de Teatru Scurt) şi internaţionale din Franţa, Germania, Polonia, Macedonia, Egipt (Festivalul de Teatru Experimental Cairo), Turcia (2006 si 2010 – Festivalul Internaţional de teatru de la Trabzon).
 

 
Teatrul Tony Bulandra a organizat în perioada 2007 – 2009 BABEL F.A.S.T. – Festivalul Internaţional al Artele Spectacolului BABEL, care a inclus printre invitaţii săi, companii de renume precum Teatrul Oskaras Korsunovas (Lituania), Compania Volsksbuhne (Germania), Compania Biuro Podrozy (Polonia), Teatrul Kaze Tokio (Japonia), Teatrul Changpa (Coreea de Sud), Teatrul Naţional Erevan G. Sundukyan (Armenia), Studio Odeon Paris (Franţa). În anul 2014, festivalul BABEL a fost reluat, bucurându-se de un enorm succes.
 

Instituţii de cultură emblemă

 
Principalele instituţii de cultură ale Târgoviştei au fost în perioada postdecembristă Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rãdulescu” Dâmboviţa (a cărei activitate a fost extinsă în afara graniţelor prin crearea Bibliotecii „Târgovişte” din Chişinău, Republica Moldova şi sprijinirea bibliotecilor româneşti din Montreal, Canada şi Castellon, Spania), Complexul Muzeal Naţional „Curtea Domnească” Târgovişte şi Casa de Cultură a municipiului. Lor li s-au adãugat: Teatrul Municipal „Tony Bulandra” (teatru profesionist din 1996), Teatrul pentru Copii şi Tineret „Mihai Popescu” şi Filarmonica „Muntenia”. Unicat în ţară este Muzeul Naţional al Poliţiei Române, inaugurat în „Casa Coconilor” în anul 2000.
citeste totul despre: