COVID19. Primarul din Corbii Mari, după primul caz confirmat în judeţ: „Avem curaj, avem raţiune şi vom trece cu bine peste asta”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Ionuţ Bănică, primar Corbii Mari
FOTO: Ionuţ Bănică, primar Corbii Mari

Primarul comunei dâmboviţene Corbii Mari, Ionuţ Bănică, a ţinut să îi liniştească pe oameni în contextul apariţiei primului caz de coronavirus în Dâmboviţa, confirmat la un bărbat din comună.

„Da, avem primul caz de coronavirus în comuna noastră. Era un scenariu posibil şi probabil pe care l-am anticipat şi pe care l-am amânat cât s-a putut. Dar nimeni nu se poate feri din drumul acestui virus şi trebuie să luăm lucrurile ca atare. 

Acum, mai mult ca oricând, instituţiile trebuie lăsate să-şi facă datoria. Primul lucru pe care-l vom face rapid: în jurul gospodăriei, vom acţiona cu substanţe de dezinfecţie din Registrul Naţional al Produselor Biocide, recomandabile în astfel de cazuri.

În acest context, vreau să vă anunţ că serviciile publice administrative ale Primăriei vor fi disponibile numai pentru situaţii de absolută necesitate. 

Primăria rămâne deschisă, dar numai pentru nevoi urgente. Serviciul la ghişeu este suspendat, iar petiţiile sau alte probleme care se pot rezolva pe parcurs le puteţi trimite pe adresele de e-mail. 

Vorbim la telefon, suntem prezenţi non-stop în localitate şi suntem în prima linie a luptei cu această epidemie. Avem curaj, avem raţiune şi vom trece cu bine peste asta. Vă promit!

Revenim cu măsurile ce vor fii comunicate si luate de Instituţiile Statului”, a transmi edilul pe pagina sa de Facebook.

Telefoane utile:

Primar:0799777707

Viceprimar:0731354419

Administrator Public:0731354421

e-mail : primaria_cm@yahoo.com

DSP:0786930676

0785213254

0785213252”

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite