Competiţie de baschet între licee, derulată la Colegiul Ienăchiţă Văcărescu

Competiţie de baschet între licee, derulată la Colegiul Ienăchiţă Văcărescu

Valoarea proiectului este de 16.752 lei, din care 15.022 lei (89,7%) reprezintă suma totală alocată proiectului de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

La Colegiul Naţional “Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte s-a dat startul competiţiei de baschet între licee denumită “Baschet – sănătate, educaţie, recreere”. Proiectul este finanţat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi are loc în perioada 15 – 30 noiembrie 2017.

“Astfel de acţiuni se înscriu în sfera preocupărilor pe care le-am avut de la preluarea mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean şi dacă urmăriţi mediul virtual, aţi putut observa că am sprijinit numeroase activităţi în domeniul sportului. Am avut în primăvară, la Aninoasa, o activitate în cadrul căreia i-am premiat pe cei care desfăşoară activităţi sportive. De asemenea, am avut în oraşul Pucioasa un maraton, alături de fundaţia „Sporturi pentru toţi”. Vreau să precizez că noi, cei de la consiliul judeţean, alături de performanţa sportivă, am premiat şi performanţa în educaţie. Pentru prima dată în aceşti ani, olimpicii din judeţul Dâmboviţa au fost premiaţi la diverse discipline. Încercăm să fim aproape de dumneavoastră şi să vă sprijinim în demersurile dumneavoastră. Nu în ultimul rând, vreau să le mulţumesc celor care s-au implicat, Asociaţiei de părinţi, cadrelor didactice, Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru că suntem parteneri în acest proiect şi cu siguranţă vom fi parteneri şi în proiecte viitoare”, a spus Alexandru Oprea, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, la deschiderea evenimentului.
 
 
Valoarea proiectului este de 16.752 lei, din care 15.022 lei (89,7%) reprezintă suma totală alocată proiectului de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
 
Scopul principal al proiectului îl reprezintă educarea şi motivarea elevilor din şcolile şi liceele dâmboviţene să participe la acţiuni sportive şi atragerea unui număr cât mai mare de elevi în practicarea baschetului şi a sportului în general.
 
Proiectul se derulează în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi presupune o competiţie între echipele de baschet ale mai multor licee din oraş.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările