Chindia Târgovişte se menţine în Liga I, dar Săndoi e pesimist: „Va fi o perioadă foarte grea pentru Chindia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chindia Târgovişte se menţine în Liga I, reuşind acest lucru după ce a câştigat barajul cu echipa de eşalon secund CS Mioveni, scor 2-0 în tur şi scor 1-1 în retur.

Miercuri, în manşa secundă a barajului de menţinere/promovare în Liga I, au marcat Herghelegiu ‘7 pentru Mioveni şi Ivancic ’45 pentru Chindia.

CS Mioveni: Croitoru – Ghiţă (Isfan ’59), Beţa, Burnea (Gheorghe ’60), Alexe – Rădescu, M. Şerban (Herghelegiu ‘2), Raul Costin, Coşereanu (Măzărache ’56) – Anghelina (Massaro ’60), Balint. Antrenor: Claudiu Niculescu

Chindia Târgovişte: Aioani – Martac, Benga, Dinu, Dumitraşcu – Raţă (Mihai ’90), Bic (Barbu ’90) – Ivancic, Yameogo (Piţian ‘90+1), A. Şerban (Neguţ ’63) – Florea (Berisha ’83). Antrenor: Emil Săndoi

Tehnicianul echipei Chindia Târgovişte, Emil Săndoi, a declarat, miercuri, după ce formaţia sa a câştigat barajul cu CS Mioveni, că nu este foarte mulţumit de prestaţia jucătorilor săi. El l-a felicitat pe antrenorul adversarilor, Claudiu Niculescu, precizând că a făcut o treabă nemaipomenită la Mioveni.

“Băieţii merită felicitări, mai puţin noi. Nu pot să spun că sunt foarte mulţumit de evoluţia de astăzi, am început foarte greu partida, cu o lejeritate care putea să ne coste. Dar e important că am reuşit să revenim pe parcurs. În repriza a doua am controlat mai mult partida. Vreau să îl felicit pe Claudiu Niculescu, a făcut o treabă nemaipomenită aici, numai şansa a făcut să nu fie în prima ligă. Îl felicit pentru munca pe care a făcut-o, să creadă în continuare în calităţile pe care le are. N-a fost ziua lui azi. Nu pot să spun că-mi pare rău, pentru că mă bucur pentru noi. Va fi o perioadă foarte grea pentru Chindia, nici nu ştiu care este situaţia jucătorilor, cu contractele. Unii dintre ei au jucat astăzi într-un picior”, a spus Săndoi la Digi Sport.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite