Chindia va juca 100% în Liga a 2-a. Sportul va fi exclusă din campionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Formaţia antrenată de Silviu Dumitrescu stă în această etapă, urmând ca în ultimul joc al sezonului să întâlnească pe Unirea Slobozia, pe teren propriu
Formaţia antrenată de Silviu Dumitrescu stă în această etapă, urmând ca în ultimul joc al sezonului să întâlnească pe Unirea Slobozia, pe teren propriu

Chindia Târgovişte este 100% salvată de la retrogradare, după ce Federaţia Română de Fotbal a decis să nu o reprogrameze pe Sportul Studenţesc în această etapă, pentru a doua oară în acest campionat.

Conducerea Sportului Studenţesc nu a achitat baremurile de arbitraj pentru meciurile din retur şi va fi exclusă din campionat întrucât se află la a doua neprogramare, rezolvându-se astfel şi şi problema retrogradatelor din Seria 1 a ligii secunde. Formaţia antrenată de Silviu Dumitrescu stă în această etapă, urmând ca în ultimul joc al sezonului să întâlnească pe Unirea Slobozia, pe teren propriu.

“Băieţii trebuie să câştige cu Slobozia. Suporterii de la Târgovişte merită să vadă un joc bun şi un succes. Am avut cei mai mulţi spectatori din toată Liga a II-a la meciurile de acasă, iar fanii s-au comportat admirabil”, a declarat Gică Popescu pentru chindiatargoviste.ro.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite