Cezar Preda, noul şef al PNL Dâmboviţa: „Îmi doresc să candidez aici“

Cezar Preda, noul şef al PNL Dâmboviţa: „Îmi doresc să candidez aici“

Filiala Dâmboviţa a PNL a fost condusă, până la numirea lui Cezar Preda, de deputatul Iulian Vladu, care deţinea funcţia de copreşedinte al PNL Dâmboviţa

Noul preşedinte al PNL Dâmboviţa, Cezar Preda, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că îşi propune, la nivel de judeţ, să obţină la alegerile parlamentare un rezultat mai bun ca la locale şi a afirmat că doreşte să candideze pentru un mandat de parlamentar.

''Îmi doresc să candidez, îmi doresc să candidez aici, dar asta va hotărî partidul (...). Noi avem un termen, 15 august, până la care trebuie să propunem şi noi nişte oameni. (...) Cine vrea să se înhame la muncă undeva, indiferent de unde vine, vine acum. Impuşii sunt ăia din luna octombrie. Ca să ne lămurim despre ce e vorba. Eu cred că lista PNL de la Dâmboviţa va fi constituită numai din resursele noastre interne, părerea mea. Dar pe mine consideraţi-mă în interiorul acestei organizaţii'', a spus Cezar Preda, citat de Agerpres.
 
Cezar Preda a fost numit, luni, preşedinte unic al PNL Dâmboviţa. El a spus că vrea să rămână preşedinte al filialei şi va candida la alegerile interne pentru această funcţie.
 
''Eu nu am venit să iau vreo demnitate la Dâmboviţa. Eu am venit la muncă şi am venit cu drag într-o echipă care voia asta pentru că avea nevoie. Avea nevoie de un coleg, avea nevoie de un sprijin, avea nevoie de o reprezentare pe o anumită zonă care era neacoperită, e rolul meu şi obligaţia mea să o fac. N-am venit să plec. Vă anunţ de acum că dacă rezultatele, şi sunt ferm convins de asta, vor fi mai bune decât la locale şi chiar mult mai bune, eu voi candida şi pentru preşedinţie, să fiu ales de jos în sus, ca să terminăm cu numirile'', a precizat Cezar Preda.
 

 
Noul preşedinte al PNL Dâmboviţa a vorbit despre relaţia pe care o va avea cu principalul competitor politic, PSD. ''Legat de relaţia noastră cu PSD şi cu domnul preşedinte Ţuţuianu (Adrian Ţuţuianu, preşedinte PSD Dâmboviţa, n.r.) vreau să fac nişte precizări de la început: eu nu sunt omul care să jignesc, nu sunt omul care să atac fără să am argumente, dar din start spun tuturor nu am ce negocia sau discuta cu administraţia PSD'', a spus Cezar Preda. Întrebat de jurnalişti despre cum va colabora, pe plan judeţean, cu UNPR, Cezar Preda a spus că nu a avut niciun fel de discuţie pe această temă cu reprezentanţii UNPR. ''Nimic. Nu ştiu, nu m-am întâlnit. Să ştiţi că înainte de a începe o colaborare cu cineva trebuie să îţi identifici puncte comune, trebuie să îţi identifici lucruri care te leagă, mă refer aici nu obiective personale, ci obiective pentru municipiu şi judeţ. N-am avut niciun contact cu organizaţia judeţeană UNPR, nu ştiu cine e preşedinte, ceea ce a însemnat constituirea majorităţilor în consiliile locale, acolo fiecare a stabilit de la caz la caz'', a adăugat Cezar Preda.
 
Filiala Dâmboviţa a PNL a fost condusă, până la numirea lui Cezar Preda, de deputatul Iulian Vladu, care deţinea funcţia de copreşedinte al PNL Dâmboviţa. Celălalt copreşedinte, Dumitru Miculescu, şi-a dat demisia din partid imediat după alegerile locale, nemulţumit de rezultatul obţinut de partid în judeţ, conform Agerpres.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările