Cele mai vestite nimfomane din istorie. Cât adevăr este în legenda privind partenerii sexuali fără număr ai Elenei Ceauşescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orgiile sexuale au fost practicate în istoria omenirii din cele mai vechi timpuri
Orgiile sexuale au fost practicate în istoria omenirii din cele mai vechi timpuri

Multe dintre ele au fost considerate minţi luminate, dar istoria vorbeşte despre ele şi la alt capitol, cel al sexualităţii. Ecaterina cea Mare, Maria Tereza sau Irodiada au avut înclinaţii nimfomane, iar plăcerea lor pentru sex era ştiută de toată lumea. Suspiciuni în acest sens există şi în legătură cu Elena Ceauşescu sau Marilyn Monroe.

Ecaterina cea Mare, nimfomană şi perversă

Ecaterina a II-a (Ecaterina cea Mare) (n. 1729 - d. 1796) a fost o celebră ţarină a Imperiului Rus. S-a născut cu numele de Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst şi a devenit împărăteasă a Rusiei după asasinarea soţului ei, Petru al III-lea al Rusiei. După unii istorici, era isterică, nimfomană şi practicantă destoinică a perversiunilor sexuale.

Ecaterina fusese arvunită prinţului Petru, moştenitorul tronului, aranjament convenit între familii. Petru era foarte urât, avea faţa “cioplită” de urmele unei variole şi un alcoolic notoriu. Istorii vorbesc şi despre faptul că Petru suferea de fimoză, ceea ce îl împiedica să aibă relaţii cu Ecaterina.

Asta a făcut-o pe tânăra împărăteasă să caute iubirea în orice bărbat cu stare. La 67 de ani, înainte de a muri, Ecaterina ar fi avut 1 soţ, 14 amanţi tineri, dar şi o mulţime de relaţii pasagere.

nimfomane in istorie

Maria Tereza şi legenda calului în călduri


Maria Tereza, femeia care a condus vreme de 40 de ani Sfântul Imperiu Roman, este considerată una dintre minţile cele mai luminate din istoria liderilor influenţi ai lumii. În acelaşi timp, stilul ei de a conduce a atras şi pasiuni intense în rândul poporului. Maria Tereza a Austriei (1717-1780) a rămas în istorie, neoficial, drept împărăteasa Imperiului Romano-German.

nimfomane in istorie


 

Pasiunea pentru cai şi călărie i-a atras una dintre cele mai zguduitoare legende care au circulat de-a lungul timpului despre marii lideri politici ai lumii: aceea că întreţinea relaţii sexuale cu armăsarii din grajdul imperial şi că unul din episoadele zoofile i-ar fi cauzat şi moartea. Mai precis, că ar fi fost zdrobită de copitele unui armăsar pe care l-ar fi biciut în timpul actului sexual.

Se pare că legenda aventurilor erotice cu animale ar fi fost lansată de ţiganii care lucrau la grajdurile împărăteşti.

Marilyn Monroe, cea mai sexy si mai fascinanta femeie a secolului XX 

A avut o copilărie plină de abuzuri şi o mamă schizofrenică, iar scandalurile au continuat atât la maturitate, cât şi după dispariţia vedetei. Drept dovadă stau şi legăturile amoroase cu fraţii Kennedy, Frank Sinatra şi Marlon Brando. 

nimfomane in istorie

Jim Dougherty, primul soţ al artistei, a declarat că Marilyn adora să facă dragoste, iar apropiaţii au spus despre ea că se iubea şi cu femeile.

Îi plăceau femeile, a avut relaţii cu ele şi chiar se îngrijora că ar putea fi lesbiană“, explică Lois Banner, autoarea lucrării „Marilyn: The Passion and the Paradox“ (profesoară de studii de gen la University of Southern California). 

„Cum este posibil să devină sex-simbol pentru heterosexuali dacă îi plăceau femeile? Cum este posibil ca prin exterior să întruchipeze perfecţiunea, iar în interior să fie atât de imperfectă ? De ce nu a fost în stare să aibă un copil?“, scrie autoarea, citată de adevarul.ro.

Nicolae şi Elena Ceauşescu, sex în închisoare şi amanţi pe bandă rulantă 

Viaţa privată a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu este un subiect cu destule zone „albe”, care lasă loc speculaţiilor. Arhivele PCR lămuresc unele aspecte, iar câteva documente evidenţiază cum făcea sex cuplul Ceauşescu atunci când „tovarăşul” se afla în puşcărie. 

În iulie 1940, viitorul preşedinte al României socialiste, atunci în vârstă de 22 de ani, a fost arestat şi întemniţat la Jilava. O închisoare groaznică, întunecată şi umedă. Nicolae Ceauşescu s-a aflat aici până în luna februarie 1942, scrie revista Historia.

nimfomane in istorie

Elena Ceauşescu a avut numeroşi amanţi în timpul căsniciei cu Nicolae Ceauşescu, scrie click.ro. Deşi subiectul a fost unul tabu pe perioada comunismului şi nici membrii securităţii nu aveau voie să vorbească despre asta, după Revoluţie detalii incredibile depre viaţa privată a soţiei dictatorului au ieşit la iveală.

Chiar dinainte de a-l cunoaşte pe Nicolae Ceauşescu şi a deveni soţia lui, Elena Ceauşescu a avut parte de mulţi peţitori. Prima ei iubire ar fi fost chiar tatăl naistului Gheorghe Zamfir, pe care l-a cunoscut în satul natal. Când bărbatul a plecat la Bucureşti însă, relaţia lor s-a încheiat. Lenuţa a venit după el în Capitală, dar fără noroc.

Regina Messalina şi istoria celei mai lungi partide de sex din istorie

Valeria Messalina a fost cea de-a treia soţie a împăratului roman Claudius. Dio Cassius ne relatează despre ea că „trăia în desfrâu şi silea şi pe celălalte femei să se prostitueze, scrie historia.ro. Pe unele le obliga să se supună la actul sexual chiar în palat, în prezenţa şi sub ochii bărbaţilor lor.

Pe acestea, care acceptau aşa ceva, le iubea şi le favoriza (iar pe bărbaţii lor) îi atrăgea de partea ei prin tot felul de cinstiri şi funcţii înalte. Alte familii în schimb, care nu se înjoseau cu asemenea murdării, erau ţinta urii ei, dacă nu şi victime”.

nimfomane in istorie

Regina Messalina, considerată cea mai desfrânată împărăteasă romană, a rămas în istorie cu “cea mai lungă partidă de sex”. Recordul s-ar fi consumat în momentul în care regina ar fi provocat-o pe o prostituată, pentru a vedea care rezistă să facă sex mai mult. Se spune că a rezistat 25 de ore, cu 25 de bărbaţi.

Irodiada şi Salomeea au dus la decapitarea Sf. Ioan Botezătorul 

nimfomane in istorie

Irodiada a fost nepoata lui Irod cel Mare. După ce iniţial s-a căsătorit cu unchiul ei Irod Filip I (al patrulea fiu al lui Irod cel Mare, provenit din căsătoria cu a treia sa soţie, Mariamne a II-a), mai târziu l-a părăsit pe acesta pentru a se căsători cu un alt unchi de-al ei, Irod Antipa.

Din căsătoria cu Irod Filip a avut un copil, pe Salomeea, cea care a dansat în faţa lui Irod Antipa şi apoi a cerut capul sfântului Ioan Botezătorul la cererea mamei sale Irodiada, supărate că proorocul nu mai înceta în a le aduce în faţă.

Lucreţia, nimfomana din familia Borgia 

Zvăpăiata ,,Renaşterii“, ,,Văduva Neagră“ cum mai este descrisă în istorie, Lucreţia Borgia a fascinat atît literatura cât şi arta care i-au făcut un chip demonic folosindu-se de legendele ce au acoperit lacunele şi datele istorice care se contraziceau pe alocuri. Ea se trăgea din clanul Borgia cu rădăcini în Spania secolului XIV răspândindu-se în secolele XV şi XVI în Italia, Spania şi Franţa. 

nimfomane in istorie


   

Potrivit wikipedia.org, ea este descrisă ca având păr blond lung până mai jos de genunchi, ten frumos, ochi căprui, dar care îşi schimbau culoarea, piept plin şi înalt şi o graţie naturală care o făceau să pară că „merge pe aer”. Familia i-a aranjat mai multe căsătorii cu oameni importanţi şi puternici, cu scopul de a-şi satisface ambiţiile politice. Lucreţia a fost căsătorită cu Giovanni Sforza, Alfonso de Aragon (duce de Bisceglie) şi cu Alfonso d'Este (duce de Ferrara).  

Elena Lupescu

nimfomane in istorie

Elena Lupescu a fost pasiunea regelui Carol al II-lea. Se spune că regele era în stare să sacrifice orice pentru amanta sa. Ataşamentul său faţă de ea a fost explicat prin cauze fizice: bine dotat de la natură, regele cu greu îşi putea găsi o parteneră care să-l rabde. Când a dat de Elena Lupescu (despre care se zice că ar fi fost mai înainte să-l cunoască pe rege, dacă nu prostituată de bordel, cel puţin damă de consumaţie pentru ofiţeri) Carol al II lea nu şi-a mai dorit altă femeie. Cert este că Elena Lupescu ştia să-l manipuleze pe rege.

Generalul Gavrilă Marinescu, un intim al camarilei regale, îi spunea lui Constantin Argetoianu că regele, Elena Lupescu şi Ernest Urdăreanu „făceau figuri în trei” şi că nu doar regele era infidel şi se culca cu diverse prostituate, dar şi Elena Lupescu îşi înşela regalul amant ori de câte ori avea ocazia, notează george-damian.ro.

   

O nimfomană de 42 de ani cu 1.000 de amanţi

O femeie de 42 de ani din Marea Britanie a dezvăluit că s-a culcat cu peste 1.000 de bărbaţi. Cifra-record ar putea fi depăşită, având în vedere faptul că britanica e dependentă de sex.

Crystal Warren lucrează ca manager într-un oraş de pe Coasta de Sud a Regatului Unit, iar la prima vedere pare o femeie obişnuită. Cu toate acestea, ea e diferită, având un viciu aparte: sexul. Femeia le-a spus jurnaliştilor că a devenit nimfomană din cauza traumei suferite în copilărie, odată cu divorţul părinţilor. Şi-a pierdut virginitatea la 15 ani, iar după aceea a devenit dependentă de sex. Până la 17 ani avea deja în palmares 40 de bărbaţi.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite