Cele mai bune vitamine pentru creşterea părului. Rolul vitaminei B7 în acest proces

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: harpersbazaar.com
FOTO: harpersbazaar.com

Părul poate cădea şi din cauza stresului, dar şi din lipsă de vitamine. Suplimentele special concepute sunt mai utile decât putem crede şi ne pot ajuta să avem părul mult dorit.

„Suplimentele pentru creşterea părului sunt utile pentru oricine se confruntă cu pierderea ori subţierea părului sau pentru cei care doar vor să aibă părul mai gros sau mai lung”, spune Dendy Engelman, medic chirurgie dermatologică la Dermatology Medical & Cosmetic Surgery din New York.

Când luaţi un supliment oral, acesta este absorbit direct în sânge, de unde hrăneşte toate celulele, inclusiv foliculii de păr, potrivit prevention.com

"Părul are nevoie de proteine, fier, zinc şi vitamina B12, care susţin structura sa, îl fac să crească şi hidratează scalpul. Dacă nu consumaţi prin alimente suficienţi nutrienţi, suplimentele sunt soluţia”, spune dr. Engelman. 

Alte substanţe nutritive extrem de benefice sunt vitamina A, alte vitamine B, grăsimi omega-3, seleniu, magneziu şi vitamina D.

Un păr uscat care se rupe foarte uşor şi este lipsit de strălucire este semnul unei lipse de grăsimi esenţiale. Acizii graşi esenţiali îi găsim în peşte gras precum somonul, tonul şi sardinele, precum şi în nuci şi seminţe.

Gălbenuşul de ou, orezul brun, lintea, ovăzul, boabele de soia, seminţele de floarea-soarelui, nucile şi mazărea verde sunt bogate în biotină, o vitamină împortantă care ajută la metabolizarea grăsimilor esenţiale şi sunt cruciale pentru sănătatea părului.

Una dintre cele mai benefice vitamine pentru creşterea părului este vitamina B7, adică biotina. Studiile au arătat că deficitul de biotină din organism este corelat cu căderea părului, iar tratamentele care conţin biotina au randament maxim. Biotina este o coenzimă care reacţionează cu enzimele pentru a face aminoacizii, blocurile de proteine cum ar fi keratina, proteina din care este făcut părul.  

Vitamina C este necesară pentru o dezvoltare sănătoasă a colagenului, o componentă a firului de păr. Ea se găseşte în kiwi, ardei roşu, portocale. 

Trebuie să ştiţi că înainte de a cumpăra astfel de suplimente este bine să consultaţi un medic specialist pentru a vă asigura că acestea nu vor interacţiona cu medicamentele pe care le luaţi deja.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite