Ce obligaţii au angajatorii în vederea limitării răspândirii coronavirusului
0
Pentru a preveni infectarea angajaţilor/lucrătorilor cu virusul COVID - 19, angajatorii au obligaţia de a întocmi un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, igienico-sanitare şi organizatorice.
ITM Dâmboviţa anunţă că acest plan trebuie să fie bazat pe evaluarea riscurilor precum şi de a asigura echipamentele individuale de protecţie care să îndeplinească cerinţele de securitate şi sănătate în muncă specifice locului de muncă.
COMUNICAT ITM DÂMBOVIŢA:
Astfel aceştia vor prelucra angajaţii/lucrătorii asupra principalelor măsuri necesar a fi întreprinse:
-spălarea mânilor cât mai des posibil cu apă şi săpun sau dezinfectarea cu un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool;
-utilizarea măştilor de protecţie de către persoanele bolnave;
-evitarea contactului cu persoane care sunt suspecte de infecţii respiratorii acute;
-evitarea atingerii nasului, ochilor sau gurii cu mâinile nedezinfectate;
-acoperirea gurii, nasului în caz de tuse sau strănut;
-dezinfectarea periodică a suprafeţelor de contact cu soluţii pe bază de clor sau alcool.
Totodată, angajatorii trebuie să aibă în vedere dispoziţiile legale conform cărora, măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu comportă, în nici o situaţie, obligaţii financiare pentru angajaţi/lucrători.
În scopul prevenirii îmbolnăvirilor şi recuperării capacităţii de muncă, asiguraţii pot beneficia de concediu şi indemnizaţie pentru carantină, conform reglementărilor cuprinse în O.U.G. nr. 158/2005, privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în Normele de aplicare a prevederilor acesteia, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 15/1311/2018, cu modificările şi completările ulterioare.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa recomandă publicului să evite deplasările la sediul instituţiei, care nu sunt obligatorii, şi să se limiteze la cele strict necesare. Pentru depunerea documentelor, persoanele fizice şi juridice au la dispoziţie mijloace de comunicare indicate pe site-ul: www.itmdambovita.ro.
Precizăm că Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa va verifica în continuare, cu responsabilitate, modul în care angajatorii respectă prevederile legale în vigoare, în domeniile de competenţă.