Cartofii noi româneşti au apărut în pieţele din ţară. Cât costă un kilogram în Lunguleţu, patria cartofului

Cartofii noi româneşti au apărut în pieţele din ţară. Cât costă un kilogram în Lunguleţu, patria cartofului

Producătorii români îşi îndeamnă clienţii să consume produse autohtone cu încredere, chiar dacă pandemia de coronavirus a scumpit cartofii noi faţă de anul trecut.

Primarul comunei Lunguleţu, Vlad Ion, spune că preţul nu a fost „bătut în cuie” deocamdată şi că este negociabil, la faţa locului.
 
Dacă în 2019 un kilogram de cartofi noi costa 5 lei, acum este dublu la tarabe. În Lunguleţu, zonă renumită pentru producţia de cartofi, recoltatul este în toi, iar poate porni de la 2 - 2,5 lei pe kilogramul şi este negociabil.
 


 
„A fost un an bun pentru cartofi, dar recolta nu este atât de mare pe cum ne-am aşteptat. Ploile au fost foarte bune pentru culturi, dar frigul din timpul nopţilor, dar şi de peste zi, nu a făcut prea bine cartofilor. Totuşi, avem producţie, iar oamenii pot veni deja să cumpere. Cam de o săptămână a început recoltatul”, a precizat, pentru „Adevărul”,  Vlad Ion
 
Un hectar cultivat cu cartofi costă de la însămânţat şi până la recoltat, peste 12.000 de lei, incluzând şi aratul. Un culegător este plătit cu 160 de lei pe zi.
 
în Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa, există 1.000 de agricultori cu 1.000 de tractoare, care produc anual 100.000 de tone de varză, aproximativ 10% din varza produsă în România. Deşi este o producţie enormă ţăranii nu rămân cu mare lucru, iar cel mai mult de câştigat au angrosiştii care cumpără de la ei varză sau cartofi pe nimic şi vând în piaţă la un preţ mult mai mare.
 
De asemenea, în Lunguleţu sunt cultivate cu cartofi peste 3.000 de hectare, iar producţia anuală sare de 750.000 de tone. 
 




Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările