Care este rolul Parlamentului European şi care sunt competenţele sale

Pentru prima dată în istoria UE, rezultatul alegerilor din 2014 pentru Parlamentul European va determina cine va conduce Comisia Europeană, organul executiv al UE. Candidaţii pentru celelalte portofolii ale Comisiei vor trebui şi ei să treacă printr-o fază dură de verificare înainte de a-şi prelua funcţia.

Odată stabilită componenţa Comisiei, deputaţii se pot apleca asupra atribuţiilor principale care le revin: elaborarea de legi care influenţează viaţa de zi cu zi a cetăţenilor europeni, precum şi stabilirea bugetului anual al UE, competenţe pe care le împarte cu Consiliul de Miniştri (ai celor 28 de guverne naţionale din cadrul UE) într-un mod asemănător unui sistem bicameral. De asemenea, Parlamentul are competenţe de supraveghere şi control asupra celorlalte instituţii UE: el monitorizează modul în care instituţiile îşi desfăşoară activitatea şi felul cum cheltuie acestea banii contribuabililor. Nu în ultimul rând, Parlamentul acţionează ca o cutie de rezonanţă pentru preocupările cetăţenilor şi poate propune teme noi pe agenda politică europeană.

Iată o scurtă prezentare a competenţelor şi a responsabilităţilor Parlamentului.

1. Procedura de numire a Comisiei Europene

Pentru prima dată, statele membre vor trebui să ia în considerare rezultatele alegerilor europene înainte de a desemna candidatul pentru funcţia de preşedinte al Comisiei. Procedura va fi următoarea:

• ţinând seama de rezultatele alegerilor europene, şefii de stat sau de guvern din statele membre vor propune un candidat pentru funcţia de preşedinte al Comisiei;

• candidatul îşi va prezenta proiectul (de fapt, un manifest) în faţa Parlamentului;

• candidatul va trebui să primească votul de încredere al majorităţii absolute a deputaţilor (376 dintre cei 751 de deputaţi); dacă primeşte aprobarea, candidatul este considerat „ales” de către Parlament; în caz contrar, statele membre trebuie să propună un nou candidat;

• preşedintele-ales împreună cu guvernele naţionale ale statelor membre convin asupra unei liste de candidaţi pentru celelalte portofolii ale Comisiei (câte un candidat din fiecare stat);

• candidaţii sunt supuşi unor audieri de confirmare în Parlament (aceste audieri nu sunt simple formalităţi: Parlamentul a mai respins în trecut candidaţi care au fost consideraţi nepotriviţi pentru funcţia de comisar);

• preşedintele şi comisarii, ca organism unitar, se supun unui vot unic de aprobare de către Parlament, pentru care este nevoie de o majoritate simplă (majoritatea voturilor exprimate);

• dacă este aprobată de Parlament, noua Comisie este numită oficial de şefii de stat sau de guvern ai UE.

2. Competenţe legislative

Deputaţii în Parlamentul European sunt legiuitorii Uniunii Europene: fără contribuţia şi aprobarea lor, majoritatea legilor UE nu se pot materializa. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în 2009, Parlamentului i-au fost acordate competenţe reale în domeniile principale de politică, în special agricultura şi libertăţile cetăţeneşti, domenii în care anterior avea doar un rol consultativ.

Principalele tipuri de competenţe legislative sunt următoarele:

Procedura legislativă ordinară: cunoscută şi sub numele de „codecizie”, aceasta reprezintă principala procedură legislativă a Uniunii, utilizată pentru a elabora şi adopta aproape toată legislaţia UE (în aproximativ 70-80 de domenii de politică). Această procedură conferă Parlamentului competenţa de a accepta, respinge şi modifica legislaţia privind piaţa unică, mediul, protecţia consumatorilor, libertăţile cetăţeneşti, agricultura, transporturile şi cercetarea, printre altele. Pe parcursul actualei legislaturi, de exemplu, deputaţii în Parlamentul European şi-au utilizat forţa legislativă pentru a insista în direcţia unor norme mai stricte în materie de protecţie a datelor, a limitării primelor acordate bancherilor şi a unui control democratic sporit asupra sistemului de guvernanţă economică al UE, aflat acum la început de drum.

Consultarea: În ceea ce priveşte anumite tipuri de legislaţie (de exemplu cea din domeniul fiscalităţii, al concurenţei sau al noilor membri ai zonei euro), Parlamentul îşi dă doar avizul consultativ. Cu toate acestea, numărul domeniilor de politică incluse în această procedură s-a redus considerabil, majoritatea legislaţiei fiind cuprinse acum în procedura de codecizie.

 Aprobarea: Dacă Uniunea Europeană doreşte să primească noi state membre sau să încheie acorduri cu ţări terţe, este nevoie de aprobarea Parlamentului, cu toate că Parlamentul nu poate modifica detalii din aceste acorduri. În actuala legislatură, deputaţii în Parlamentul European au respins Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA) şi au refuzat să permită transferurile de date bancare către SUA prin intermediul reţelei SWIFT.

Dreptul la iniţiativă: Parlamentul poate solicita Comisiei să propună noi acte legislative şi adesea face acest lucru după ce examinează programul anual de lucru al Comisiei.

3. Competenţe bugetare

Politicile europene, cum ar fi agricultura, dezvoltarea regională, energia, transporturile, mediul, ajutorul pentru dezvoltare şi cercetarea ştiinţifică beneficiază de finanţare UE. În acest scop, bugetul de cheltuieli al Uniunii Europene pe termen lung trebuie să fie aprobat de guvernele naţionale şi de deputaţii în Parlamentul European; ulterior, în fiecare an, cele două părţi decid în comun modul în care va fi cheltuit bugetul anual.

De asemenea, Parlamentului îi revine responsabilitatea de a verifica dacă banii contribuabililor au fost cheltuiţi în scopurile stabilite şi de a valida conturile dacă rezultatele verificării sunt satisfăcătoare. În numeroase cazuri, Parlamentul a solicitat controale mai stricte, iar în 1999, el a obligat Comisia să demisioneze în bloc din cauza gestionării defectuoase a bugetului.

4. Competenţe de supraveghere şi control democratic

Una dintre funcţiile fundamentale ale oricărui parlament este cea de control sau supraveghere a celorlalte ramuri ale puterii, în scopul asigurării responsabilităţii democratice. Parlamentul European îşi îndeplineşte această îndatorire în mai multe moduri.

Competenţe de numire

În afară de rolul-cheie pe care în joacă în alegerea Comisiei, Parlamentul organizează audierile preşedintelui şi ale membrilor Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene, precum şi ale membrilor desemnaţi pentru Curtea de Conturi a Uniunii Europene.

Controlul parlamentar asupra Băncii Centrale Europene (BCE)

Pentru a garanta responsabilitatea politicii monetare europene, preşedintele Băncii Centrale Europene răspunde, o dată la trei luni, în faţa Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din cadrul Parlamentului şi, de asemenea, prezintă raportul anual al BCE în faţa Parlamentului.

În noua sa funcţie de supraveghetor al sistemului bancar din UE, BCE va fi supusă unui control strict din partea deputaţilor în Parlamentul European, care vor avea şi competenţe de aprobare a funcţiilor de rang înalt din cadrul acestui organism de supraveghere.

Anchetele parlamentare

Parlamentul are competenţa de a constitui o comisie temporară, fie pentru a ancheta un subiect de interes public (un exemplu recent îl reprezintă crearea unei comisii pentru crimă organizată, corupţie şi spălare de bani), fie pentru a cerceta presupuse cazuri de încălcare a legislaţiei europene sau de gestiune defectuoasă.

Întrebările parlamentare

Deputaţii în Parlamentul European pot adresa întrebări cu solicitare de răspuns scris sau oral, cu scopul de a trage la răspundere celelalte instituţii ale Uniunii. Astfel, în mod regulat, Comisia şi Consiliul sunt obligate să răspundă la întrebări, să furnizeze informaţii detaliate sau să ia parte la dezbateri în Parlament cu privire la chestiuni politici specifice.

5. Politica externă şi drepturile omului

Înaltul Reprezentant pentru politica externă şi de securitate comună (PESC) a Uniunii Europene răspunde în faţa Parlamentului, iar acesta are dreptul de a fi informat şi consultat cu privire la politicile din acest domeniu şi, de asemenea, îşi poate folosi competenţele bugetare pentru a determina amploarea şi domeniul lor de aplicare.

Este nevoie de aprobarea Parlamentului pentru extinderea UE şi pentru încheierea de acorduri comerciale şi alte acorduri internaţionale cu state din afara Uniunii Europene. Deputaţii în Parlamentul European dedică eforturi considerabile chestiunilor legate de drepturile omului şi promovării valorilor democratice în întreaga lume, acordarea Premiul Saharov pentru libertatea de gândire fiind evenimentul anual principal care marchează activitatea Parlamentului în acest domeniu.

6. Petiţiile

 Parlamentul European preia iniţiativa în ceea ce priveşte promovarea transparenţei, a caracterului deschis şi a accesului public la universul uneori labirintic de la Bruxelles. Toţi cetăţenii europeni au dreptul de a înainta o petiţie deputaţilor din Parlamentul European cu privire la probleme de mediu, conflicte cu autorităţile vamale, transferul drepturilor de pensie şi alte chestiuni, cu condiţia ca acestea să se numere printre competenţele Uniunii Europene. Populaţia poate, de asemenea, să se adreseze Ombudsmanului European (un organism independent desemnat de Parlament) care are competenţa de a investiga acuzaţiile de administrare defectuoasă sau abuzul de putere al unei instituţii a Uniunii Europene.