Captură de peste 7 tone de băuturi alcoolice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raiul producătorilor de băuturi alcoolice din Târgovişte a fost zguduit, în urmă cu trei zile, de poliţişti şi comisarii Gărzii Financiare.

Opt administratori ai unor societăţi comerciale s-au ales cu dosare penale după ce oamenii legii au găsit pe rafturile lor peste 7.700 de litri de băuturi alcoolice. Băutura era ambalată în pet-uri de câte 0,5 litri, 1 litru şi 3 litri, care purtau banderole fiscale falsificate, precum şi 294 litri de diverse arome lichide depozitate în bidoane a câte 10 sau 25 litri. De asemenea, oamenii legii au mai găsit şi o instalaţie de îmbuteliat băuturi alcoolice care funcţiona într-una dintre cele opt societăţi comerciale. Administratorii celor opt societăţi vor trebui sa dea răspundere şi pentru cele 25.000 de litri de alcool de 96 de grade care lipseau în acte.

Prejudiciu de 300.000 de lei adus statului

Întreaga cantitate de băuturi alcoolice a fost confiscată. Oamenii legii au stabilit un prejudiciu de peste 300.000 de lei adus bugetului de stat. În cauză cercetările continuă, urmând ca la finalizare să se propună soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte. 

Percheziţiile au fost făcute în urma unor mandate emise de Judecătoria Târgovişte.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite