Bunuri de zeci de mii de euro, găsite în locuinţa unui bărbat acuzat de tăinuire. Mega dosar orchestrat de autorităţile române şi cele străine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
furturi tainuire

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din Dâmboviţa s-au sesizat din oficiu în cazul unui bărbat de 37 de ani, cu privire la săvârşirea infractiunii de tăinuire. Oamenii legii au găsit în locuinţa sa adevărate opere de artă, care, se presupune că ar proveni din furturi din Marea Britanie şi Irlanda.

Oamenii legii au găsit în locuinţa bărbatului din Dragodăneşti, tablouri de colecţie, bijuterii, băuturi alcoolice, un aparat de fotografiat cu o vechime de peste 80 de ani, un generator, veselă, scule electrice, o minge de crichet de colecţie, 8 detectoare de metal, 10 binocluri de colecţie, 10 laptopuri, un aparat de sudură, o vioară şi patru arme de vânătoare.

furturi tainuire

Bunurile se pare că ar proveni din comiterea unor fapte de furt de pe teritoriul Belgiei si al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Valoarea prejudiciului creat se ridică la aproximativ 30.000 de euro.

Oamenii legi din Dâmboviţa au colaborat cu cei din Belgia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, dar şi cu sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale. Se efectuează cercetări pentru a se stabili toate aspectele ce ţin de comiterea faptei şi tainuirea bunurilor respective.

furturi tainuire
furturi tainuire
furturi tainuire
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite