Broşuri şi pliante pentru tinerii care-şi caută de lucru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Cum să alegem anunţurile de angajare”, „Cum să realizam un bun CV”, „Cum să pregătim interviul de angajare”, „Cum să redactăm o scrisoare de intenţie”,  „Cum puteţi munci în Europa”, „De ce să apelezi la Serviciul Public de Ocupare”, „E bine să ai banii tăi. Ia-ţi primul job!”.

Sunt doar câteva dintre broşurile cu care Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa speră să vină în sprijinul tinerilor care îşi caută de lucru. Deja, aceste materiale tipografice au fost diseminate către liceele din judeţ, către Universitatea Valahia şi numeroase instituţii publice.

Directorul AJOFM Dâmboviţa crede că aceste măsuri vor contribui la scăderea ratei şomajului. De altfel, urmare altor măsuri active de stimulare a ocupării, spune Cătălin Niculae, până la sfârşitul lunii septembrie s-au încadrat 5719 persoane, ceea ce a dus la scăderea ratei şomajului.

"Din datele statistice ale instituţiei noastre, reiese că la aceeaşi dată, 62 de angajatori încheiaseră convenţii în vederea subvenţionării locurilor de muncă pentru 117 absolvenţi, iar alţi 117 tineri şomeri au beneficiat de prime de încadrare, deoarece s-au încadrat înainte de expirarea perioadei de şomaj", afirmă Cătălin Niculae.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite