Brandul „Dracula”, revendicat de Târgovişte. Nu are nicio legătură cu Branul!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Ţepeş, zis Dracula
Vlad Ţepeş, zis Dracula

Autorităţile şi oamenii de cultură din Târgovişte vor să atragă de partea lor turiştii care ar putea fi interesaţi de viaţa şi domnia lui Vlad Ţepeş, sau Dracula, aşa cum mai este el cunoscut. Chiar dacă Branul este asociat de cele mai multe ori lui Dracula, se pare că istoria este de partea fostei Cetăţi de Scaun a Ţării Româneşti, Târgovişte. O spun reprezentanţii Curţii Domneşti, care sunt de părere că broşovenii

“La Târgovişte a domnit voievodul de la începutul secolului al XV-lea şi până la 1462. Aici s-au ţinut sfaturile domneşti şi tot aici au trăit marii boieri. Principalul centru politic la vremea aceea era Târgovişte, iar Vlad Ţepeş a emis majoritatea actelor sale de domnie din scaunul său  de la Târgovişte. Domnitorul nici nu avea cum să îi îndrăgească pe braşoveni pentru că ei refuzau să plătească vamă către domnie, către Târgovişte”, a declarat Florin Petrică, muzeograf la Curtea Domnească.

Domnitorul nu are nicio legătură cu castelul Bran



De asemenea, domnitorul nu are nicio legătură cu castelul Bran, despre care se face referire ori de câte ori se pronunţă „Dracula”. “Ar trebui eliminat din calcul faptul că Branul sau alte localităţi din Transilvania au vreo  legătură cu Vlad Ţepeş. Vlad Ţepeş a fost domnitorul Ţării Romîneşti. Reşedinţa lui s-a aflat la Târgovişte. Putem spune, fără a greşi absolut deloc, că Târgoviştea este legată de Vlad Ţepeş într-o măsură în care Ştefan cel Mare este legat de Cetatea de Scaun a Sucevei”, mai spune Florin Petrică.

Fonduri europene pentru promovarea turistică a Târgoviştei

Primăria Târgovişte a început atregerea de fonduri europene pentru promovarea bisericilor şi monumentelor istorice, din secolele XIV - XIX. Valoarea totală a acestora, depăşeşte 16, milioane de euro. Printre obiectivele administraţiei locale este şi împământenirea brandului Dacula în fosta Cetate de Scaun a Ţării Româneşti.

“Toate argumentele istorice, faptice, scriptice, legate de Vad Ţepeş, nu îl asociază decât cu Târgoviştea. Evident, că având aceste argumente şi izvoare de netăgăduit, era foarte normal să ne gândim ca Târgoviştea, să aibă în viitorul apropiat, acest brand al lui Dracula asociat municipalităţii noastre, pentru că este normal, logic şi firesc. Acest lucru nu se poate face însă decât în câţiva ani”, a declarat Gabriel Boriga, primarul Municipiului Târgovişte.

“Trebuie să ne bucurăm împreună că noi ca români l-am avut pe Vlad Ţepeş”



Cu toate acestea, există şi voci care spun că nu trebuie să existe disensiuni între judeţele Dâmboviţa şi Braşov pe această temă.  “Dacă există sau nu o concurenţă între Târgovişte şi Bran, eu cred că este o problemă pusă puţin greşit. Trebuie să ne bucurăm împreună că noi ca români l-am avut pe Vlad Ţepeş. Bran se bucură de acea arhitectură fantastică a castelului. Din ce am observat la dânsşii, ei merg mai mult pe mitul vampirului. Nu sunt de acord cu asta, personal. Pentru că este o aberaţie. Facem dintr-un erou creştin, un vampir”, ne-a spus Vasile Lupaşc, unul din scriitorii de seamă ai Târgoviştei, care alături de Mircea Albulescu, a scos romanul “Răstignit între cruci”.

Lucrurile au început deja să se mişte, în sensul că Ansamblul Naţional Curtea Domnească este vizitată de tot mai mulţi turişti. Peste 120.000 de turişti au vizitat Turnul Chindiei şi ruinele fostei cetăţi din 2011 şi până în prezent.

Nu se ştie deocamdată, unde îşi odihneşte trupul fostul domnitor al Ţării Româneşti. Se crede însă că osemintele sale se află exact la baza Turnului Chindiei, în locul în care în trecut a existat o biserică.

Curtea Domnească din Târgovişte
Curtea Domnească din Târgovişte
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite