Bolnavii de Covid, transferaţi între judeţe pentru că nu mai sunt locuri disponibile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spital Marius Nasta terapie intensiva ATI COVID19 coronavirus bolnavi perfuzie octombrie 2021 FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Spital Marius Nasta terapie intensiva ATI COVID19 coronavirus bolnavi perfuzie octombrie 2021 FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Spitalul Judeţean din Târgovişte a început să primească bolnavi de COVID din judeţele apropiate pentru că acolo nu mai sunt locuri pentru cei infectaţi.

Potrivit Prefecturii Dâmboviţa, în weekendul ce tocmai a trecut au fost repartizaţi unităţii medicale de la Târgovişte 22 de pacienţi din Bucureşti şi din judeţele Braşov şi Giurgiu.

Claudiu Dumitrescu, managerul unităţii medicale spune că toate cadrele medicale fac tot ceea ce le stă în putinţă pentru a-i trata cum se cuvine pe toţi pacienţii şi, implicit, pentru a avea cât mai puţine decese. 

În ultimele 24 de ore, în judeţul Dâmboviţa au fost înregistrate 213 persoane infectate cu coronavirus.

În judeţul Dâmboviţa, de la începutul pandemiei, au fost infectate 70.697 de persoane, iar 916 au murit.

De asemenea, în acest moment, 246 de persoane se află în izolare instituţionalizată (internate în spital),  dintre care 8 persoane la ATI.

Incidenţa înregistrată în ultimele 14 zile, la nivel judeţean este 3,88. 

În acest moment, 52 de localităţi din judeţ sunt în scenariul roşu, printre care şi municipiul Târgovişte, care a ajuns, luni, la indicele de 5,4.

În ultimele 14 zile, 88 de elevi şi 47 angajaţi din învăţământ au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS-COV-2.

De asemebea, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 2 Târgovişte şi Colegiul Economic „Ion Ghica”  au activitatea faţă în faţă suspendată din cauza Covid-19

VĂ MAI RECOMANDĂM ŞI:

Primul cadru didactic din România concediat fiindcă a refuzat predarea online: „Nu putem abandona clasa de elevi”

Zeci de cadre didactice au cerut pensionarea pentru că nu se descurcă la şcoala online. Ce spun autorităţile

Capcanele şcolii online. Învăţătoare din Târgovişte, oraş intrat în scenariul roşu: „Am văzut profesori cu lacrimi în ochi“

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite