Avicola Crevedia intră în insolvenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Investitorii libanezi au făcut afaceri la Crevedia timp de opt ani, începând cu 2006, atunci când şi-au făcut intrarea în industria locală a cărnii de pasăre
Investitorii libanezi au făcut afaceri la Crevedia timp de opt ani, începând cu 2006, atunci când şi-au făcut intrarea în industria locală a cărnii de pasăre

Avicola Crevedia, parte a grupului Agroli, a intrat în insolvenţă la cererea Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea, potrivit zf.ro. În toamna anului trecut, omul de afaceri libanez Rami Gharizi, care deţine Agricola Crevedia, a fost implicat într-un scandal de evaziune fiscală de 50 milioane de euro alături de mai mulţi oameni de afaceri, printre care şi Iustin Paraschiv, un alt antreprenor din industria cărnii.


Avicola Crevedia, companie cu afaceri de 86 mil. euro/an, parte a grupului Agroli controlat de libanezul Rami Ghaziri, a intrat în insolvenţă la cererea Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea, notează zf.ro.

Procesatorul avea la sfârşitul anului 2012 datorii totale de aproximativ 50 de milioane de euro şi 565 de angajaţi.

Datoriile companiei acopereau sub 60% din cifra de afaceri, fiind în media industriei avicole locale.

Rami Ghaziri, omul de afaceri care controlează Avicola Crevedia, a fost reţinut preventiv la sfârşitul anului trecut în urma implicării într-un scandal de evaziune fiscală de 70 mil. euro alături de mai multi oameni de afaceri printre care şi Iustin Paraschiv, un alt antreprenor din industria cărnii.

Înainte de a intra în insolvenţă, Avicola Crevedia era al doilea cel mai mare exportator de carne de pasăre din România, după Aaylex Prod, proprietarul Avicola Buzău. Exporturile Avicola Crevedia de anul trecut sunt estimate la 20 milioane de euro.

Investitorii libanezi au făcut afaceri la Crevedia timp de opt ani începând cu 2006, atunci când şi-au făcut intrarea în industria locală a cărnii de pasăre. Ei au preluat atunci fermele, abatorul şi o fabrică de furaje din Ploieşti de la firma Tec Miaco, care se afla în procedură de faliment ca urmare a unor datorii de 16 milioane de euro. Reprezentanţii Avicola Crevedia nu au dorit să facă niciun comentariu pe această temă.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite