Avalanşă de cereri pentru înlocuirea anvelopelor de vară cu cele de iarnă. Vânzările au crescut cu 70%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Panica generală i-a cuprins pe şoferii care nu au anvelope de iarnă. Aceştia au dat năvală în atelierele auto şi magazinele de profil din judeţul Dâmboviţa pentru a-şi schimba anvelopele de vară cu cele de iarnă.

Totul a pornit din presă, spun reprezentanţii show room-urilor din Târgovişte, acolo unde oamenii au văzut ca vor primi amenzi usturătoare dacă nu se echipează de iarnă. Asta a făcut ca vânzările să crească spectaculos, cu până la 70% faţă de perioada similară a anului trecut. “Vânzările au crescut în medie cu 70% de când s-a vehiculat prin presă obligativitatea schimbrării cauciurilor de vară cu cele de iarnă. A fost o panică generală. Oamenii au fost speriaţi de această lege care trebuia sa se aplice în doar o lună. Acest lucru a întărit speculaţiile şi creşterile de preţuri inxplicabile”, a declarat pentru “Adevărul de Seară”, Adrian Pasciuc, director Expocar Târgovişte.

Anvelopele de iarnă vor fi obligatorii de la anul

Ordonanţa privind obligativitatea anvelopelor va intra în vigoare în iarna 2011-2012. Anul acesta se vor aplica sancţiuni potrivit Codului Rutier în vigoare. Este posibil ca măsura să nu se aplice în interiorul oraşelor şi municipiilor. Ordonanţa de urgenţă prevede la obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă în perioada 1 noiembrie-31 martie, şi prevede amenzi cuprinse între 2.500 lei şi 4.000 de lei pentru cei care vor fi prinşi fără cauciucurile potrivite şi achitarea unor daunele aduse elementelor care compun drumul.

Totodată, autovehiculele vor trebui să aibă montate pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate atunci când circulă pe drumuri acoperite cu gheaţă sau polei.

Preţul unei echipări de iarnă diferă în fucţie de client. Preţul unei anvelope pentru clasa mică este de 120 de lei şi poate urca la 1000 de lei pentru anvelopele premium.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite