Artişti din India, Siria şi Ucraina, la a treia ediţie a Taberei Internaţionale de Pictură, de la Curtea Domnească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
tabara pictura tgv

În perioada 23 – 30 iunie 2019, la Târgovişte, se va desfăşura ediţia a III-a a Taberei Internaţionale de Pictură, organizată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa.

Tematica ediţiei de anul acesta este „Lăcaşuri de cult din judeţul Dâmboviţa” şi urmăreşte punerea în valoare a celor mai frumoase lăcaşuri de cult din judeţul nostru, simboluri ale spiritualităţii ortodoxe româneşti, monumente istorice şi bijuterii arhitecturale ale patrimoniului cultural local.  

Tabăra reuneşte artişti din: India, Siria, Ucraina şi din mai multe judeţe ale ţării.  Aceştia vor imortaliza pe pânză biserici şi mănăstiri din judeţ, mărturii ale trecutului cultural şi spiritual dâmboviţean, unele dintre ele vechi de sute de ani. Lucrările realizate în cadrul taberei vor rămâne în patrimoniul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa. 

Artistul plastic Mihai Şerbănescu, profesor la clasa de pictură a Şcolii Populare de Arte “Octav Enigărescu” din cadrul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, îi va însoţi pe participanţii la tabără prin mai multe localităţi ale judeţului nostru, atrăgând atenţia acestora asupra frumuseţilor locale, contribuind totodată la promovarea turistică a zonei.

Deschiderea taberei va avea loc luni, 24 iunie 2019, la ora 12:00, la Curtea Domnească din Târgovişte.

Lucrările realizate în cadrul taberei de pictură vor face obiectul unei expoziţii al cărei vernisaj se va desfăşura sâmbătă, 29 iunie 2019, la ora 18:00, la Muzeul de Istorie.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite