Apă cu porţia în Răcari, în Săptămâna Mare. Compania de Apă restricţionează consumul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
robinet

Locuitorii oraşului Răcari au primit o veste nu prea plăcută în Săptămâna Patimilor de la Compania de Apă Târgovişte - Dâmboviţa (CATD). Oamenii au fost informaţi că vor avea apă doar câteva ore pe zi şi sunt sfătuiţi să-şi facă rezerve.

Compania De Apă Târgovişte - Dâmboviţa a anunţat, luni, că furnizarea apei potabile va fi făcută doar câteva ore pe zi "din cauza creşterii consumului de apă în aceasta perioadă, depăşind debitul maxim al sursei de alimentare".

Măsura afectează peste 7.000 de oameni din Răcari aflaţi în pline pregătiri pentru sărbătoarea Paştelui.

apa racari

„Din cauza creşterii consumului de apă în această perioada, depăşind debitul maxim al sursei de alimentare, începând cu dată de 14.04.2020 programul de furnizare a apei potabile în oraşul Răcari este următorul:

-între orele 11:00 - 18:00 - se furnizează apă în zona străzilor cu case;

-între orele 18:00 - 24:00 şi 00:00 - 11:00 - se furnizează apă în zona blocurilor”, se arată într-un comunicat al CATD.

Reluarea alimentării cu apă se va face conform procedurilor legale. Înainte de reluarea distribuţiei vor fi prelevate probe de apă care vor fi analizate, pentru asigurarea gradului de potabilitate a acesteia, în conformitate cu reglementările în vigoare.

„Se recomandă a nu se folosi apă în scop potabil imediat după pornire, până la limpezire. Preventiv, până la primirea buletinului cu analize microbiologice (cca. 72 de ore), va recomandăm să fierbeţi apă utilizată în scop potabil timp de 10 minute. Locuitorii sunt rugaţi să creeze rezerve pentru asigurarea consumului propriu de apă potabilă. Va mulţumim pentru înţelegere”, se mai arată în comunicat.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite