Anunţul disperat al unui român adoptat la naştere şi stabilit acum în Irlanda: „Am nevoie să-mi cunosc trecutul, familia şi rădăcinile româneşti“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costin Bucur FOTO Facebook/ The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitaţi ai României
Costin Bucur FOTO Facebook/ The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitaţi ai României

Un bărbat în vârstă de 29 de ani, adoptat din România la vârsta de doi ani şi stabilit acum în Irlanda, încearcă să dea de urma părinţilor şi a celor patru fraţi români.

Bărbatul a primit la naştere numele Costin Bucur, iar familia sa a avut ultima adresă cunoscută în oraşul Titu, din judeţul Dâmboviţa.

„Am fost adoptat din România în anul 1991. Numele meu la naştere a fost Bucur Costin. M-am născut în oraşul Odobeşti, judeţul Vrancea, la data de 19 aprilie 1989. Sunt în căutarea părinţilor mei BUCUR ION şi BUCUR VASILICA, cu ultima adresă cunoscută în Strada I. C. Visarion, localitatea TITU, judeţul Dâmboviţa”, a scris acesta pe Facebook.

Din documentele sale de adopţie reiese că are 4 fraţi mai mari:

- Bucur Daniel, născut în 1981;

- Bucur Silvica, născută în 1982;

- Bucur Nicolae Valentin, născut în 1986 ;

- Bucur Marian Viorel, născut în 1984.

Anunţul său disperat a fost postat pe pagina de Facebook a „The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitaţi ai României”

„Doresc enorm de mult să îi găsesc şi să îi cunosc! Sper în ajutorul vostru, o simplă distribuire a anunţului meu ar putea duce direct la familia şi rudele mele!! Vă rog mult să distribuiţi, am nevoie să îmi cunosc trecutul, familia şi rădăcinile româneşti. Mulţumesc!”, a mai spus acesta.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite