„Am avut numai momente frumoase de când am venit în Târgovişte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această săptămână, Brittany Guilbeau şi-a împărţit timpul între şcoală, prieteni şi familia gazdă. Ea a reuşit să descopere mai mult din Târgovişte şi e fascinată de istoria oraşului, pe care a descoperit-o vizitând obiective turistice importante.

În cea de-a doua săptămână la Târgovişte, Brittany Guilbeau a avut un program diversificat: a mers la şcoală, şi-a făcut temele, dar şi-a făcut timp să iasă şi în oraş cu prietenii din grupul de voluntari ai Corpului Păcii şi să descopere Târgoviştea. Interesată să cunoască istoria acestor locuri, a vizitat Turnul Chindiei şi Mănăstirea Dealu şi, din puţinele informaţii pe care le-a primit, spune că avem o istorie bogată care se vede, înainte de a fi studiată.

Duminică, 30 mai

Am fost cu prietenii în Parcul Chindia. E un parc frumos.Am urcat şi în turn. Priveliştea e grozavă. Până acum nu am avut lecţii de istoria românilor la şcoală, aşa că faptul că am vizitat Turnul Chindia a fost ca o primă lecţie. Am citit câte ceva despre acest monument şi cred că istoria românilor este foarte bogată.

Luni, 31 mai

Am început o nouă sptămână de cursuri. Am mers cu autobuzul la una dintre şcolile generale din oraş, pentru a asista la lecţii. Am observat că toţi copiii sunt respectoşi, vor să înveţe, iar profesorii depun eforturi mari în procesul de predare. Ei ne arată cum ar trebui să fim când vom începe să predăm limba engleză.

Marţi, 1 iunie

Astăzi nu m-am simţit prea bine şi nu am stat prea mult la şcoală. Am venit acasă, la familia mea de aici. Chiar şi în casă, a fost frumos. Am avut numai momente frumoase de când am venit aici. Toţi am avut.

Miercuri, 2 iunie

Am avut ca temă să facem piaţa, pentru a cumpăra legume şi fructe. Nu a fost aşa greu cum am crezut. Eu am cumpărat roşii pentru salată. Seara, Mary, gazda mea, a făcut pizza. Aici, pizza e altfel, dar îmi place. Sosul este separat şi poţi alege de care vrei. La noi, pizza se pregăteşte cu sos picant deasupra.

Joi, 3 iunie
Am făcut salată de legume şi salată de fructe la şcoală, cu ce am cumpărat ieri. A trebuit să explicăm în limba română ceea ce facem. Ni s-a spus că salata e populară aici şi pregătind salatele am învăţat multe cuvinte noi.

Vineri, 4 iunie
M-am întâlnit cu prietenii mei din grupul voluntarilor de aici. Suntem ca o familie. De aceea am vrut să-i cunoască pe cei la care stau. M-au însoţit acasă şi le-am făcut cunoştinţă cu ei. A fost frumos.

Sâmbătă, 5 iunie
Am mers la Mănăstirea Dealu, unde vroiam să ajung neapărat, ca să văd mai multă istorie. Acest oraş este bogat în istorie. Am aflat că există mai multe muzee, pe care mi-am propus să le vizitez.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite