AJUTOR: Bonuri valorice pentru 9.339 de pensionari din Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Târgovişte a decis să vină în sprijinul bătrânilor care s-au ales, după o viaţă de muncă, cu mai puţin de 800 de lei lunar. Tichetele, în valoare de 100 de lei, vor fi transmise prin Poştă, pentru a se evita crearea de ambuscade. Pensionarii vor primi astfel de cadouri de două ori pe an, de Paşti şi de Crăciun.

Pensionarii din Târgovişte vor fi cu 100 de lei mai fericiţi de Paşti! Administraţia municipală a decis să acorde, începând cu acest an, bonuri valorice pentru toţi bătrânii oraşului care au pensii de cel mult 800 de lei.

Conform evidenţelor furnizate de Casa Judeţeană de Pensii, în Târgovişte sunt 9.339 de persoane care se încadrează în condiţiile de... sărăcie impuse de Primărie pentru a beneficia de acest program social.

Proiectul de hotărâre a fost iniţiat de primarul Gabriel Boriga care spune că a fost determinat să se gândească la o soluţie de ajutorare a bătrânilor nevoiaşi, care nu beneficiază de alte legi de ocrotire, de faptul că acestor oameni nu le ajung niciodată banii pentru a-şi satisface toate trebuinţele.

„Pensionarii cu venituri cel mult egale cu 800 de lei plătesc în general medicamentele, utilităţile şi mâncarea. Am gândit că, dacă municipalitatea are de unde, este binevenit un ajutor în preajma sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun”, declară Gabriel Boriga.

Opoziţia a vrut să fie mai darnică

Iniţiativa tânărului edil a fost privită cu ochi buni de toţi consilierii municipali, indiferent de culoarea politică. Mai mult, aleşii din Opoziţie au propus un amendament prin care să se acorde pensionarilor nu 200 de lei anual, ci 400 de lei, bani care să ajungă la bătrâni trimestrial, nu doar de Paşti şi de Crăciun.

„Dacă tot este să-i ajutăm pe aceşti oameni, haideţi să o facem cu mai mult”, s-a exprimat consilierul PSD Ion Dănciulescu. Primarul a precizat imediat că bugetul local pentru anul în curs nu permite un ajutor atât de consistent, întrucât nu au fost bani prevăzuţi pentru acest capitol.

Silviu Tănase, consilier PNL şi fost viceprimar al oraşului, a cerut să se voteze proiectul de hotărâre cu amendamentul propus de USL, să li se dea pensionarilor, de Paşti, 200 de lei, urmând ca până la Crăciun, prin rectificare bugetară, să se găsească şi restul de bani, iar din 2011 ajutorul să se acorde trimestrial.

Până la urmă, au învins reprezentanţii Puterii, mai numeroşi în Consiliul Municipal Târgovişte, aşa că pensionarii cu venituri sub 800 de lei vor primi, după cum a propus primarul Gabriel Boriga, bonuri valorice în sumă de 200 de lei/an.

„Eu am 450 de lei pensie. Vă daţi seama, la banii ăştia, m-ar fi ajutat mai mult să primesc acum, de Paşti, tichete de 200 de lei, însă nici de 100 de lei nu sunt de aruncat. E bine că s-au gândit şi la noi, ăştia amărâţi, să ne gătim şi noi masa de sărbătoare. Până la urmă, orice ajutor este binevenit”, ne-a declarat o pensionară.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite