Agricultorii dâmboviţeni se reprofilează pe culturi de mac şi tutun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o perioadă în care vremea devine din ce în ce mai secetoasă, iar instalaţiile de irigare sunt aproape inexistente, apar în câmpurile care altădată era pline cu porumb, floarea soarelui sau cu legume, culturi cu care românii nu sunt prea obişnuiţi. Vorbim de tutun, lavandă sau mac.

În Dâmboviţa, Direcţia Agricolă a primit solicitări din partea mai multor agricultori care vor să îşi înfiinţeze culturi de mac sau tutun, plante care sunt căutate pe piaţă la momentul acesta şi care nu au nevoie de îngrijire atentă.

Astfel de culturi se plantează pe terenuri mici, nu sunt pretenţioase şi aduc profituri de mii de euro la hectar. Un kilogram de lavandă uscată costă 3 euro, iar un kilogram de sămânţă de mac, 6 euro.  Opiumul este considerat un drog, dar se foloseste şi în farmacii, la anumite medicamente.

Opium - indicaţii farmaceutice

Derivaţii opiumului au o largă utilizare în domeniul medical, fiind folosite, în mod special, ca analgezice. Ca urmare, industria farmaceutică produce o mare varietate de medicamente derivate din opium. Producţia, circulaţia şi utilizarea medicamentelor din această categorie trebuie să se realizeze după reguli deosebit de stricte, tocmai pentru a preîntâmpina abuzul, dependenţa şi chiar traficarea acestora. 

image

Derivaţi ai opiumului

Morfina se obţine în urma extracţiei şi rafinării opiumului brut şi este întâlnită pe piaţa drogurilor în forme variate: soluţii orale (Roxanol), tablete (MSIR şi MS Contin), supozitoare şi fiole injectabile. Ea poate fi administrată oral, subcutanat, intramuscular, intravenos. Numai o mică parte din morfina obţinută din opium este folosită ca atare, cea mai mare parte fiind transformată în codeină şi alţi derivaţi. 

Codeina (Metilmorfina) se găseşte în opiumul brut în proporţie de 0,5-2,5%, este de şase ori mai slabă decât morfina şi creează mai puţină dependenţă şi euforie, iar simptomele de sevraj sunt mai puţin severe. Codeina este preparată sub formă de tablete, singură sau în combinaţie cu o aspirină ori acetaminofen. Este folosită în tratarea tusei şi este întâlnită des sub formă de soluţii. 

Tebaina nu este utilizată terapeutic dar este transformată într-un număr mare de compuşi; codeina, hydrocodona, oxycodona, oxymorfona. 

Heroina se obţine prin reacţia dintre morfină şi anhidridă acetică. În Hong Kong pedeapsa pentru deţinerea de anhidridă acetică este aceeaşi ca pentru deţinerea heroinei. Heroina este de zece ori mai tare ca analgezic decât morfina. 

Hidromorfona (Dilaudid, Dihidromorfinona) se obţine din morfină şi este la fel de activă ca heroina (2-8 ori mai puternică decât morfina), dar cu acţiune mult mai scurtă. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite