Agresiunea în şcoli. Sindicaliştii din educaţie cer intrarea în vigoare a legii privind protecţia cadrelor didactice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul directorului de la Şcoala Băduleşti, din judeţul Dâmboviţa, care a fost bătut şi ameninţat cu moartea de către un părinte, i-a făcut pe reprezentanţii FSLI să ceară senatorilor să voteze legea privind protecţia cadrelor didactice.

Directorul unităţii de învăţământ a sunat la 112 şi a cerut ajutorul poliţiştilor după o răfuială cu tatăl unui elev de clasa a VI-a. Totul s-a întâmplat luni, chiar în timpul orelor. Profesorul povesteşte că individul respectiv l-ar fi ameninţat că o să-l bată, pentru simplul motiv că dascălul i-a muştruluit copilul.

Directorul a anunţat că pe baza certificatului medico-legal, vrea să obţină un ordin de protecţie provizoriu, pentru a-l împiedica pe bărbat să se mai apropie de el.

Agresorul s-a ales cu dosar penal pentru ultraj.

„Să punem stop violenţei din şcoli”

FSLI face apel la senatori să voteze legea privind protecţia cadrelor didactice: „Să punem stop violenţei din şcoli!

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), care reprezintă interesele a peste 165.000 de angajaţi din sistemul de educaţie, a făcut un apel la senatori să voteze, în perioada imediat următoare, legea prin care se oferă protecţie cadrelor didactice în îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei. Sub motto-ul „Să punem stop violenţei din şcoli!” ei argumentează că numărul cazurilor de violenţă în şcoli a crescut.  

Potrivit FSLI, în urmă cu peste trei ani a fost depusă, la propunerea federaţiei, o iniţiativă legislativă privind protecţia cadrelor didactice în îndeplinirea atribuţiei specifice funcţiei. După ce a trecut tacit de Camera Deputaţilor, acest proiect de lege s-a blocat la Senatul României.

"Creşterea numărului de cazuri de violenţă din şcoli ne obligă să cerem imperativ parlamentarilor din Senatul României să urgenteze votarea acestei legi", arată sindicaliştii.

"Cazul recent de la Şcoala Băduleşti - Dâmboviţa al directorului bătut şi ameninţat cu moartea de un părinte, cazul de la Ploieşti în care o profesoară a fost înjunghiată de un fost elev sunt exemple mediatizate, de agresiuni care au avut loc în cadrul unităţilor de învăţământ asupra cadrelor didactice. Şi sunt foarte multe alte cazuri de agresiuni asupra cadrelor didactice care nu sunt cunoscute de opinia publică. Violenţa din şcoli este o realitate şi o problemă extrem de gravă. De aceea, am cerut parlamentarilor din Senatul României să ia în dezbatere, cât mai repede posibil, acest proiect de act normativ, pentru a demonstra că îi respectă pe colegii noştri din unităţile de învăţământ şi că sunt interesaţi faţă de ceea ce se întâmplă în mediul şcolar", a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI, citat de news.ro.

FSLI spune că, după aprobare, această lege va deveni "un scut de protecţie" pentru cadrele didactice, iar spaţiul şcolar va fi unul sigur, în care să se desfăşoare un act educaţional de calitate.

Ce prevede proiectul de lege:

"Personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar beneficiază, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, de protecţia acordată similar funcţiilor de autoritate publică

Art. 2. În aplicarea prevederilor art. 1, personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control se bucură de:

a) respect şi consideraţie faţă de persoana sa şi faţă de profesie din partea beneficiarilor primari, secundari şi terţiari ai educaţiei, precum şi din partea celorlalţi salariaţi ai unităţii;

b) un climat de ordine, disciplină şi respect, în timpul desfăşurării actului educaţional în contexte formale, nonformale şi informale;

c) autoritatea de a lua decizii oportune, care să îi permită să menţină un mediu adecvat în timpul procesului de predare-învăţare-evaluare, dar şi pe parcursul desfăşurării de activităţi extraşcolare;

d) susţinerea părinţilor sau reprezentanţilor legali ai beneficiarilor primari ai educaţiei, în realizarea actului educaţional;

e) dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare beneficiarilor primari, conform regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ;

f) protecţie juridică adecvată pentru îndeplinirea sarcinilor;

g) sprijin şi implicare din partea autorităţilor, inclusiv a celor care au atribuţii în domeniul învăţământului, pentru asigurarea tratamentului, consideraţiei şi respectului cuvenit funcţiei, în raport cu importanţa socială şi sarcinile specifice;

h) beneficiul campaniilor desfăşurate la nivel naţional şi local, de către autorităţile administraţiei publice, pentru creşterea consideraţiei şi prestigiului social".

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite