Absolvenţii promoţiei 2014 a Facultăţii de Teologie şi Stiinţele Educaţiei din cadrul UVT au depus jurământul de credinţă

Absolvenţii promoţiei 2014 a Facultăţii de Teologie şi Stiinţele Educaţiei din cadrul UVT au depus jurământul de credinţă

Absolvenţii promoţiei 2014 a Facultăţii de Teologie şi Stiinţele Educaţiei din cadrul UVT au depus jurământul de credinţă

Marţi, la Universitatea Valahia din Târgovişte, a avut loc ceremonia depunerii jurământului de credinţă de către absolvenţii promoţiei 2014 ai Facultăţii de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a UVT , cu participarea Părinţilor Consilieri de la Centrul Eparhial, profesorilor instituţiei, unor membri ai famililor absolvenţilor şi a clericilor Catedralei.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Solemnitatea a fost deschisă de slujba de Te Deum, oficiată de profesori ai facultăţii, şi a continuat cu cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Părinte prof. univ. dr. NIFON, care a reliefat misiunea la care sunt chemaţi noii absolvenţi, provocările pastorale ale contemporaneităţii şi responsabilitatea pe care o au faţă de Biserica şi neamul nostru, urmând pilda numeroşilor martiri şi mărturisitori ai Bisericii noastre strămoşeşti, dintre care cea a Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, a fiilor şi sfetnicului său, este un exemplu de demnitate, curaj şi hotărâre.  Înaltul Ierarh a amintit şi despre aşteptările pe care Biserica şi societatea noastră le are de la tinerii absolvenţi în propovăduirea mesajului evanghelic.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: