Ţuţuianu: “Este debandadă la Compania de Apă”

Ţuţuianu: “Este debandadă la Compania de Apă”

Ţuţuianu s-a arătat extrem de deranjat de unele persoane care încearcă să ocupe funcţii cheie în Compania de Apă, o "vacă de muls" în aceste vremuri

Înainte de preda mandatul de la ADI Apă către Gabriel Grozavu, Adrian Ţuţuianu a ţinut să spună că în acest moment, la Compania de Apă este debandadă, dar că nu va lăsa un bun al judeţului să intre pe mâna unora care în viaţă nu "au produs nici măcar mătreaţă"


“Dincolo de gargara politicianistă făcută de unii şi de alţii, care e de înţeles până la un punct, este o realitate foarte crudă. Compania de Apă are de gestionat problemele legate de apă în tot judeţul şi are de rezolvat probleme şi de ţinut la muncă peste 500 de salariaţi. Este un pic de debandadă în Compania de Apă. Am rugămintea, la cei din conducere, să fiţi fermi în ce întreprindeţi acolo. Nu trebuie să vă lăsaţi intidimidaţi de nimeni. Nici eu nu mă las intimidat de nimeni, pentru că nu ne jucăm. Făceţi-vă treaba conform legii”, a declarat Ţuţuianu în cadrul întâlnirii cu membrii ADI. 
 
Ţuţuianu s-a arătat extrem de deranjat de unele persoane care încearcă să ocupe funcţii cheie în Compania de Apă, o "vacă de muls" în aceste vremuri.
 
“Compania de Apă nu este un teritoriu în care intră şi iese cine vrea, cum vrea şi întreabă pe cine vrea despre ce crede el şi nu este nici proprietatea lui domnu Sgarbură, care a plecat de aici şi a nenorocit Compania de Apă şi sunt documente ale Curţii de Conturi cu ce a lăsat el în urmă. Nu e proprietatea nici a domnului Tudor şi nici a lui Chintus Nicolescu, care se duseseră la şedinţa Consiliului Local cu CV-urile în buzunar să fie numiţi directori. Nu ştiu nici legea băieţii. Capul lor nu a produs în viaţă, vorbesc de unii dintre ei, nici măcar mătreaţă. Nu putem (nr. noi din ADI Apă) primi lecţii de la unii pe care i-a dat Staicu afară pentru că i-a prins cu grave situaţii de încălcare a legii, cum sunt Vişan de la Pucioasa sau Zarioiu de la Fieni. Cam asta e realitatea", a mai spus şeful CJ Dâmboviţa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: