Şofer de 29 de  ani, reţinut de poliţiştii rutieri pentru trei fapte penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăila: Şofer cu alcoolemie de trei la mie

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au reţinut un bărbat de 29 de ani, din Băleni, bănuit de săvărşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi părăsirea locului accidentului.

Bărbatul urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte în vederea dispunerii unei măsuri prevntive.

„Din cercetări a reieşit că, la data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 21:43, cel în cauză ar fi condus un autoturism pe drumul judeţean 711, pe raza localităţii Băleni, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a deţine permis de conducere, moment în care ar fi fost acroşat de un autoturism care circula din sensul opus de mers, condus de un bărbat de 43 de ani. În urma producerii evenimentului rutier, două persoane au fost rănite uşor”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

De asemenea, bărbatul de 29 de ani ar fi părăsit locul producerii evenimentului rutier, fiind ulterior identificat de poliţişti la domiciliul acestuia.

Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie cu o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările continuă, sub coordondarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie prin unitatea de parchet competentă.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite