Şcolile cu mai puţin de 30 de elevi vor fi închise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În judeţul Dâmboviţa sunt vizate 33 astfel de şcoli, elevii urmând să fie mutaţi la şcolile din satele vecine. Şcoala din satul Crivăţ, comuna Corneşti are numai şapte elevi care cel mai probabil vor fi mutaţi la o şcoală aflată la patru kilometri

Desfiinţarea unităţilor şcolare cu mai puţin de 30 de elevi şi trecerea lor în subordinea altor unităţi are în prim plan reducerea numărului de directori de şcoală. Măsura vizează reducerea costurilor cu sporurile acordate directorilor, sporuri care sunt de 40% din salariul de bază. Conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa, în această categorie se încadrează 35 de cadre.

Şcoala din satul Crivăţ are numai şapte elevi

Una dintre şcolile care intră în vizorul deciziei inspectoratului este şcoala generală, cu clasele I-IV, din satul Crivăţ, comuna Corneşti. “Avem numai şapte elevi înscrişi, în mod sigur decizia va afecta şi activitatea noastră. Cel mai probabil dupa desfiinţare vom fi preluaţi de şcoala de la Cătunu, situată la o distanţă de patru kilometri de satul nostru”, a declarat un cadru didactic de la şcoala din Crivăţ.

Părinţii şi bunicii celor şapte copii au început deja să-şi facă griji cu privire la soarta celor mici. “M-a întrebat bunica unui copil dacă stiu ce se va întâmpla cu şcoala, daca se va desfiinţa. Era îngrijorată că nu ştie ce va face mai departe cu nepoţelul. Până la Cătunu sunt patru kilometri de câmp şi este nevoie de transport cu microbuzul, copiii nu au cum să meargă pe jos atâta distanţă. Şoferul va trebui să facă două drumuri pentru că elevii de la ciclul primar termină la ora 12.00 iar cei mai mari după ora 14.00. Era logic să fim şi noi vizaţi pentru că avem elevi puţini”, a adăugat învăţătoarea.

Primăria caută soluţii pentru transportul copiiilor

Decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean a stârnit puţin apele din teritoriu, autorităţile începând să caute soluţii la problemele cu care se vor confrunta elevii după desfiinţarea şcolilor. Primarul din Corneşti recunoaşte că este o situaţie neplăcută. „O şcoală lăsată în paragină riscă să devină o epavă, va trebui să ne gândim ce utilitate îi vom da. Ar fi păcat să o pierdem pentru că am investit de-a lungul timpului, în instalaţii de încălzire, grupuri sanitare, parchetarea claselor, am creat toate condiţiile pentru desfăşurarea în condiţii normale a cursurilor. Urmează să ne sfătuim în zilele următoare, să găsim soluţii privind soarta copiiilor care vor avea nevoie de un mijloc de transport pentru a se deplasa spre şcoala la care vor fi repartizaţi”, a declarat Şerban Vasile, primarul comunei Corneşti.




Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite