Şacalii au invadat sudul României şi umblă în haite: „E o specie extrem de periculoasă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şacali din Delta Dunării Sursa Facebook Antal Boncoi

O nouă specie de animale sălbatice face ravagii în fondurile de vânătoare populate cu iepuri, căprioare şi mistreţi. Sacalii, care puteau fi văzuţi odinioară doar în Dobrogea şi în Delta Dunării, au apărut şi în alte zone din sudul României.

Tot mai mulţi şacali au început să-şi facă apariţia în ultimii trei ani în localităţi din judeţul Dâmboviţa. Deşi n-au fost raportate până acum probleme în gospodării, specialiştii de la Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) au estimat prezenţa în judeţ a peste 180 de exemplare. 

Deşi nu atacă oamenii, şacalii pot face prăpăd în gospodării. Prădătorii mănâncă din hoiturile şi resturile de vânat abandonate de oameni pe câmpuri şi atacă şi păsările şi animalele domestice.

La nivelul României sunt câteva mii de şacali.

Imagine indisponibilă

„Noi monitorizăm de mult respectiva specie şi am observat că de 3 ani de zile a apărut şi la noi. În general, îi întâlnim pe zona de sud a judeţului, Corbii Mari, Găeşti, dar au ajuns chiar până la Aninoasa, lângă Târgovişte. Este o specie invazivă. A apărut de undeva din Turcia la noi şi uşor a început să capete teren. Imită cât de cât vulpea şi câinii şi e o specie extrem de periculoasă. Se hrăneşte cu rozătoare, păsări care cuibăresc pe sol, iepure, devorează tot. E periculos precum lupul. Atacă şi singur şi în haită. Noi le semnalăm prezenţa prin urletele lor”, spune Stan Cristian, directorul AJVPS Dâmboviţa. 

Oamenii nu ar trebui să îşi facă griji, spune acesta. „Pentru om în mod direct nu este un pericol, dar pentru gospodării, da. Pot ataca şi animalele domestice. Am recoltat câţiva şacali şi îi avem în planul de recoltări. Avem în jur de 180 de şacali în judeţul Dâmboviţa din evaluări. Au găsit hrană din belşug. O specie sălbatică nu poate rămâne într-o zonă dacă nu are hrană. La noi în judeţ efectivele de căpriori s-au înmulţit, la fel mistreţii”, mai spune Stan Cristian.

Şacalul se aseamănă cu lupul sau cu câinele sălbăticit, atacă fulgerător şi poate fi, asemenea vulpilor, purtător de rabie.  

În apropiere de Targoviste, în Aninoasa, sătenii spun ca îi aud în fiecare noapte şi chiar au dat nas în nas cu ei. Mai mult decât atât, crescătorii de animale din zonă se plâng ca le-au atăcat caprele şi oile.

Imagine indisponibilă

„I-am auzit noaptea cum urlă. Fac precum câinii”, spun sătenii. 

Şi în Prahova, reprezentanţii AJVPS au tras semnale de alarmă cu privire la această specie. Anul trecut în doar câteva luni au fost recoltate zeci de exemplare.  

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite