12.000 de persoane din Dâmboviţa ar urma să participe la mitingul PSD din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din Târgovişte, vor pleca la mitingul de la Bucureşti în jur de 2.000 de persoane, urmând ca din restul judeţului Dâmboviţa să se strângă alţi 10.000 de susţinători, susţin liderii locali ai PSD.

PSD Dâmboviţa ar strânge, astfel, 12.000 de persoane la miting. 

"Mitingul de sâmbătă, din Piaţa Victoriei, va fi un eveniment de referinţă pentru principiile pe care le apărăm şi în care credem. Va fi mitingul românilor împotriva abuzurilor şi pentru protejarea unor drepturi fundamentale! Va fi protestul împotriva subminării unor instituţii democratice din procesul decizional la nivel de stat de drept! Va fi glasul acelora care îşi doresc o ţară normală, în care oamenii să nu aibă de suferit, nevinovaţi fiind. Sunt sigur că ne regăsim foarte mulţi în aceste cuvinte. Tocmai de aceea, fără obscuritate, asumat şi transparent, mergem sâmbătă în Piaţa Victoriei! Vă aştept acolo, pentru o demonstraţie pe care nimeni să n-o poată ignora", a scris senatorul Adrian Ţuţuianu, pe pagina sa de Facebook.

Cei mai mulţi dâmboviţeni vor merge cu maşinile personale, dar o parte vor pleca spre Capitală şi cu autocarele.

Pe de altă parte, zeci de mesaje au fost postate pe platforma mitingcujapca.ro, de către membri şi simpatizanţi din toată ţara, care acuză că sunt ameninţaţi sau forţaţi să participe la manifestaţie.

La Moreni-Dâmboviţa: "Consilierii locali PSD au primit sarcina obligatorie de a aduce liste cu nume, prenume, CNP, număr de telefon ale persoanelor pentru miting."

 

Dambovita, Aninoasa - Comportament abuziv: Primarul
 

"Să mergem şi noi la Bucureşti în număr cât mai mare ca să putem face ceva pentru ţara asta, hai vă rog eu ca să nu mai avem probleme" - spune primarul, potrivit unui internaut.

ALDE Dâmboviţa va fi reprezentată la Bucureşti de o delegaţie formată din 500 de persoane. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite