18 milioane de euro pentru realizarea de bancuri de probă pentru autoturismele Dacia motorizate cu Euro 6, la Titu

18 milioane de euro pentru realizarea de bancuri de probă pentru autoturismele Dacia motorizate cu Euro 6, la Titu

Centrul Tehnologic de la Titu rămâne, încă, o prioritate atât pentru Guvern, cât şi pentru francezii de la Renault. Luni, la Bucureşti, a avut loc semnarea mai multor contracte cu finanţare din cadrul Pol Auto Muntenia, în valoare de 40 de milioane de euro. La Titu, vor fi alocate 18 milioane de euro pentru realizarea unor bancuri de probe pentru testarea motoarelor Euro 6, care vor apărea pe piaţă abia spre sfârşitul acestui an.


La eveniment au participat premierul Victor Ponta, ministru interimar al Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, Constantin Niţă, ministrul interimar al Economiei şi ministru delegat pentru Energie, Adrian Volintiru, secretar de stat în Ministerul Economiei, coordonator al domeniilor Politici industriale şi Fonduri europene,  Nicolas Jean Etienne Maure, directorul general Automobile Dacia SA, Petru Sorin Buse, directorul general Renault Technologie Roumanie SRL şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale din judeţele Argeş şi Dâmboviţa.

 
Cele şase proiecte primesc finanţare nerambursabilă FEDR în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, Axa prioritară 1 „Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient”, DMI 1.3 „Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului”, Operaţiunea „Dezvoltarea structurilor de sprijin al afacerilor de interes naţional şi internaţional”.  Totodată, s-a semnat Acordul Cadru privind obligaţia realizării pachetului minim integrat de proiecte propuse de Polul AUTO MUNTENIA.
 
Obiectivul Polului constă în creşterea competitivităţii în domeniul industriei auto pe plan naţional şi internaţional a companiilor din cadrul acestei asociaţii, prin stimularea inovaţiei în domeniul auto, prin dezvoltarea de noi structuri de afaceri şi investiţii, cu scopul de a produce autovehicule şi componente auto competitive atât pe piaţa naţională, cât mai ales pe cea internaţională, până în anul 2020. Proiectele Polului AUTO MUNTENIA, ale căror contracte au fost semnate astăzi, au o valoare totală de aproximativ 180 milioane de lei (aproximativ 40 milioane de euro), din care valoarea financiară nerambursabilă este de peste 68 milioane de lei (aproximativ 15 milioane de euro). 

 
"Pentru judeţul Dâmboviţa, momentul este extrem de important prin prisma unei investiţii majore care se va dezvolta la Titu: un proiect de 18 milioane de euro pentru construcţia a două clădiri care vor folosi unui centru de realizare a prototipurilor, respectiv bancuri de probe pentru testarea motoarelor EURO 6. Ce înseamnă această investiţie: 100 de locuri de muncă, taxe şi impozite la bugetul local şi, cel mai important, acumularea de potenţial pentru dezvoltarea întregii regiuni. Pe lângă proiectul de investiţii, a fost semnat astăzi şi un contract de cercetare - inovare de aprox. 1,2 milioane de euro, având drept parteneri Renaul Technologie Roumanie, Dacia, Universitatea Politehnică Bucureşti, Universitatea din Piteşti şi Universitatea „Valahia” din Târgovişte. Asta înseamnă o bună şansă pentru dezvoltarea învăţământului universitar pe zona de inovare, cercetare", a declarat Adrian Ţuţuianu.

 
“Alături de Daciaa€ Renault, mulţi alţi producători din România au avut un an 2013 în care au investit, au exportat, au creat locuri de muncă, au plătit taxe şi impozite şi acest lucru s-a simţit în creşterea economică şi în stabilitatea noastră macroeconomică. În acest program avem latură industrială, latură de cercetare universitară şi avem latura autorităţilor locale. Le urez celor de la Dacia-Renault cât mai mulţi ani buni în România şi urez universităţilor cât mai multe proiecte de finanţare, pentru a avea studenţi şi profesori cât mai buni"€œ, a declarat premierul Victor Ponta la semnarea celor şase contracte de finanţare propuse de Polul Auto Muntenia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: