13 localităţi din Dâmboviţa, afectate de alunecări de teren. Cele mai grave situaţii rămân la Văleni Dâmboviţa şi Glodeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Văleni Dâmboviţa sunt 14 case în pericol de a se prăbuşi, iar la Glodeni opt case, luna trecută fiind evacuaţi cei care locuiau în ele
La Văleni Dâmboviţa sunt 14 case în pericol de a se prăbuşi, iar la Glodeni opt case, luna trecută fiind evacuaţi cei care locuiau în ele

13 localităţi din Dâmboviţa sunt afectate de alunecări de teren, cele mai grave situaţii rămânând la Văleni Dâmboviţa şi Glodeni, unde au fost evacuate familiile ale căror case erau în pericol să se dărâme, se arată într-o informare a Prefecturii Dâmboviţa.

La Văleni Dâmboviţa sunt 14 case în pericol de a se prăbuşi, iar la Glodeni opt case, luna trecută fiind evacuaţi cei care locuiau în ele. În cele două localităţi situaţia nu s-a agravat, dar există în continuare riscul ca alunecările de teren să se extindă. 

Conform Prefecturii Dâmboviţa, mai sunt probleme create de alunecări de teren la Pucioasa, Bezdead, unde este afectat DJ 710 şi un drum comunal, la Buciumeni, unde este afectat terasamentul căii ferate pe direcţia Fieni-Pietroşiţa, la Dragomireşti, unde alunecarea de teren este în proximitatea caselor, la Malu cu Flori, la Moţăieni, unde o casă este afectată, precum şi drumul de acces către unele gospodării, la Ocniţa, unde alunecarea de teren este în proximitatea caselor, la Valea Lungă şi este afectat DJ 710A, la Vişineşti, unde este afectat un drum de acces către gospodării şi la Vulcana Băi, unde s-a reactivat o alunecare de teren şi afectează un drum de acces către gospodării.


Sinistraţii din localităţile dâmboviţene afectate de alunecările de teren, Glodeni şi Văleni Dâmboviţa, vor primi din partea Guvernului materiale de construcţii, paturi, saltele, pături şi alte ajutoare de urgenţă.
 

Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare de peste 860 de milioane de lei pentru populaţia afectată de inundaţii din judeţele Buzău, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman şi Vâlcea. Ajutoarele constau în materiale de construcţii şi pentru reparat case, construcţii modulate, paturi, saltele, cearşafuri, pături, set aragaz –butelie.

Autorităţile din Dâmboviţa au făcut o analiză a pagubelor produse de alunecările de teren din Văleni Dâmboviţa şi Glodeni. Potrivit Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) mişcarea pământului a produs pagube de aproape 2,2 miliona de lei, însemând case afectate şi drumuri distruse.

Valorile estimate de CJSU Dâmboviţa pentru refacerea şi punerea în siguranţă a elementelor de infrastructură afectate (drumuri judeţene şi săteşti, poduri şi podeţe, terasare, etc.) de către Consiliile locale Glodeni, Văleni Dâmboviţa şi de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa, se ridică la valoarea de aprox. 2.150.000 lei. 
 

"S-a menţionat că lucrările de expertizare tehnică realizate în zonele afectate au confirmat faptul că procesele sunt active şi pot produce modificări ale situaţiei de calamitate constatate. S-au aprobat propunerile privind alocarea de despăgubiri, constând în materiale de construcţii pentru refacerea locuinţelor afectate şi a anexelor gospodăreşti, în cele 20 de cazuri existente în Comuna Văleni Dâmboviţa. Prin Adresa nr. 2241/01.04.2018, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Glodeni  a transmis hotărârea adoptată prin care comunică faptul că persoanele afectate de alunecările de teren din satul Buşoi, str. Sârbi, refuză atât primirea în regim de urgenţă a unor containere de locuit temporar cât şi ajutorul de stat constând în materiale de construcţie", se arată într-un comunicat al Prefecturii Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite