VIDEO Vitezomanul care gonea cu peste 200 km/h şi a zburat cu maşina peste acoperişurile mai multor case avea o alcoolemie de 1,25 mg/l

VIDEO Vitezomanul care gonea cu peste 200 km/h şi a zburat cu
maşina peste acoperişurile mai multor case avea o alcoolemie de 1,25 mg/l

Accident Oniceni. FOTO Bogdan Bănică

Şoferul, care a zburat cu maşina peste mai multe case din localitatea Oniceni, judeţul Suceava, ajungând în stare gravă la spital, avea o alcoolemie de 1,25 mg/l alcool pur în sânge. În trecut, el a mai fost prins băut la volan.

Ştiri pe aceeaşi temă

Zilele trecute, un tânăr de 21 de ani, din Drăguşeni, care gonea cu maşina prin Oniceni, judeţul Suceava, a intrat cu vehiculul prin gardurile a două case, a urcat peste un beci şi apoi a zburat peste trei imobile, distrugând acoperişul unuia dintre ele, după care s-a oprit într-o altă locuinţă. Şoferul a ajuns în stare gravă la spital, în timp ce pasagerul său a scăpat cu leziuni mai uşoare.

Anchetatorii au stabilit că tânărul de la volan avea o alcoolemie de 1,25 mg/l alcool pur în sânge. În plus, anul trecut, el a mai fost depistat în trafic, în timp ce conducea având o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un grav accident s-a produs în dimineaţa zilei de 29 iunie 2018, în jurul orei 02.30, pe raza localităţii Oniceni din comuna Forăşti, judeţul Suceava. Alin Ursu (21 de ani), din comuna Drăguşeni, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen pe direcţia Fălticeni – Drăguşeni, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă şi practic a zburat cu vehiculele prin curţile a trei gospodării din Oniceni.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a lui Alin Ursu, care a fost transportat în comă la spital, în timp ce pasagerul său, Adrian Burţilă (22 de ani), tot din Drăguşeni, a scăpat cu leziuni mai uşoare. Cei doi tineri au fost transportaţi la Spitalul municipal Fălticeni, unde le-au fost acordate în grijiri medicale.

Şoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă la spital i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exacitate a alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru determinarea modului în care s-a produs accidentul rutier.

Accidentul pare a fi desprins din scenele de filme de acţiune. Cei doi tineri au trecut cu maşina prin două garduri, au urcat peste un beci, iar apoi practic au zburat prin aer, distrugând acoperişul unei case. După zborul de peste 30 de metri, autoturismul s-a oprit într-un alt imobil. Totul a fost transmis live pe Facebook de către pasagerul aflat în maşina condusă de tânărul teribilist.

Cei doi ocupanţi ai vehiculului au rămas blocaţi în maşină, fiind descarceraţi de către pompierii de la Detaşamentul din Fălticeni.

Localnicii din Oniceni s-au crucit de ceea ce au putut face cei doi tineri din Drăguşeni şi cum aceştia practic au zburat cu maşina peste casele lor.

Alte ştiri pe această temă:

VIDEO Impactul devastator între două autoturisme, transmis live pe Facebook. Două persoane au decedat

FOTO VIDEO Accident rutier grav în Olt, produs de un şofer beat. Două persoane, găsite în stop cardio-respirator, nu au răspuns manevrelor de resuscitare

Urmărire ca în filme pe un drum forestier pentru prinderea unui şofer fugar. Poliţiştii au tras cu pistolul

citeste totul despre: