VIDEO Un puşti de 14 ani a condus nebuneşte prin Rădăuţi, s-a izbit în maşina Poliţiei, iar acum este de negăsit

VIDEO Un
puşti de 14 ani a condus nebuneşte prin Rădăuţi,
s-a izbit în maşina Poliţiei, iar acum este de negăsit

FOTO: Oana Şlemco

Accidentul rutier s-a produs pe Calea Unirii din Rădăuţi. În maşina condusă de puştiul de 14 ani se mai aflau doi minori, în vârstă de 16 ani. Cei trei au fost identificaţi de poliţişti, însă şoferul este de negăsit. Există suspiciuni că maşina a fost furată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Accidentul rutier s-a produs miercuri, în jurul orei 17. Băiatul de 14 ani s-a urcat la volanul maşinii, alături de alţi doi minori în vârstă de 16 ani. Şoferul a gonit prin Rădăuţi, judeţul Suceava, a acroşat un alt vehicul, reuşind astfel să atragă atenţia poliţiei, un echipaj plecând pe urmele sale.

Un alt echipaj de poliţie a iesit in întâmpinarea vehiculului urmărit, minorul pierzând în aceste condiţii controlul asupra direcţiei de mers şi lovind autospeciala de poliţie. Puştiul s-a oprit într-un stâlp de pe marginea drumului. În urma impactului, autospeciala a fost avariată şi un agent de poliţie în vârstă de 30 de ani a fost rănit uşor. 

El a suferit o contuzie la omoplat. După producerea accidentului, şoferul minor a coborât din maşină şi a fugit. Ceilalţi minori au fost reţinuţi de poliţişti la faţa locului. Oamenii legii l-au identificat pe şofer, însă puştiul este de negăsit.

„S-a întocmit dosar penal pentru conducere fără permis şi vătămare corporală din culpă. Se continuă cercetarile pentru localizarea si retinerea soferului minor”, ne-a declarat Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările