VIDEO Situaţie bizară într-un orăşel din România. Persoane transportate cu un autocar primesc bani după ce au votat pe liste suplimentare. Un martor a sunat la 112

VIDEO Situaţie
bizară într-un orăşel din România. Persoane transportate cu un autocar primesc
bani după ce au votat pe liste suplimentare. Un martor a sunat la 112

Bărbat filmat în timp ce împarte bani dintr-o maşină. FOTO: captură video

Un consilier local din Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, l-a filmat pe un bărbat care împărţea bani dintr-o maşină în ziua votului. Consilierul susţine că cei care au primit banii sunt nişte cetăţeni de etnie romă, din Capu Câmpului, care au votat într-o secţie din Câmpulung Moldovenesc, pe liste suplimentare.


Consilierul local Cosmin Giosan din Câmpulung Moldovenesc l-a filmat pe bărbatul care le împărţea bani unor cetăţeni de etnie romă, într-o parcare din comuna Berchişeşti a judeţului Suceava. Consilierul susţine că persoanele care au primit banii au venit cu un autocar la Câmpulung şi au votat pe liste suplimentare.

”M-am dus să votez, am intrat în secţie şi am văzut nişte oameni care aveau un comportament mai ciudat, se vedea pe ei că erau puţin timoraţi, mulţi de etnie romă. Nu erau din zona noastră şi ştiu pentru că la noi comunitatea restrânsă.  Am stat la coadă să intre toţi la vot, am văzut că erau din Păltinoasa, Capu Câmpului. Sunt şi consilier local, am trimis nişte poze cu ei pe un grup al PNL Câmpulung Moldovenesc. Un coleg de-al meu mi-a spus că a observat şi el grupul de 10-15 persoane care s-a urcat într-un autocar. I-am urmărit, nu s-au oprit în alte secţii. S-au oprit la Hanul din Berchişeşti, unde erau mult mai mulţi în parcare. Le-au împărţit nişte bani. Se vedea clar că erau adunaţi pentru a fi duşi la vot”, ne-a relatat Cosmin Giosan.

 

Consilierul susţine că a sunat la 112 ca să sesizeze Poliţia. Surse din Inspectoratul judeţean de Poliţie Suceava ne-au confirmat că plângerea este înregistrată. Poliţiştii au stabilit deja că persoanele în cauză nu au votat în mai multe localităţi şi continuă cercetările pentru a stabili dacă banii oferiţi erau pentru a-i determina pe respectivii să voteze. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: