VIDEO Lanţ de pompieri de trei kilometri pentru stingerea unui incendiu de pădure

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 150 de pompieri militari, lucrători silvici şi voluntari intervin pentru stingerea unui incendiu care a cuprins 15 hectare de pădure în localitatea Gura Haitii, la limita dintre judeţele Suceava, Harghita şi Mureş. Pentru că accesul în zona incendiului este imposibil cu autospecialele ISU, pompierii militari au realizat două relee de motopompe pe distanţe de câte trei kilometri pe o pantă medie de 40%.

Peste 150 de pompieri militari, lucrători silvici şi voluntari lucrează de două zile pentru stingerea unui incendiu de vegeteţia uscată în zona localităţii Gura Haitii, la limita dintre judeţele Suceava, Harghita şi Mureş.

Incendiul a fost semnalat joi, pe o suprafaţă de patru hectare, dar din cauza vântului şi a terenului greu accesibil s-a extins şi a cuprins o suprafaţă de 15 hectare de vegetaţie uscată, resturi de exploatare forestieră şi pădure.

Pentru că în zona în care se manifestă incendiul nu este posibil accesul autospecialelor ISU, pompierii militari au dealizat două dispozitive de intervenţie cu ajutorul motopompelor, apa fiind transportată pe versant prin relee formate din câte 15 motopompe. Distanţa la care apa este urcată pe versant este de peste trei kilometri iar panta medie este de 40%.

Pompierii militari intervin şi cu un buldoexcavator pentru defrişarea unui cordon cu o lăţime de patru metri pentru limitarea extinderii incendiului.

De asemenea, se intervine cu un utilaj tip Unimog, care aparţine plutonierului Ion Daniel Lostun de la Detaşamentul ISU Vatra Dornei, cu care se transportă un bazin de o mie de litri de apă până în zona de manifestare a incendiului.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite